ŞEDINŢĂ CU SCÂNTEI la Primărie. Locuitorii din Floreasca încearcă să oprească un proiect imobiliar

de:
18 mart. 2016
4 Afișari
ŞEDINŢĂ CU SCÂNTEI la Primărie. Locuitorii din Floreasca încearcă să oprească un proiect imobiliar

Din partea Consiliului General al Municipiului Bucuresti a participat un singur membru, respectiv Lacramioara Alexander Fontoura. De asemenea, la sedinta a venit si arhitectul-sef Adrian Bold care locuieste in Floreasca. El s-a declarat „cam” in favoarea locuitorilor din zona. PUZ-ul a fost deja aprobat in 2011, însa acum se solicita prelungirea acestuia.

Şedinta cu scantei la Primaria Capitalei, la dezbatearea PUZ-ului care prevede ridicarea unor turnuri cu 25 si 15 etaje pe Calea Floreasca, langa Hala Ford. Peste 30 de locuitori din cartierul Floreasca s-au prezentat la dezbatere, in timp ce din partea beneficiarului nu a venit decat avocatul Paul Pop de la firma de avocatura Paul Pop &Asociatii, care reprezinta firma Primaverii Gardens.

Cetateni prezenti la sedinta au spus ca nu sunt impotriva construirii in zona, ci doar impotriva acestui proiect in forma actuala.

Nu avem nimic impotriva sa se construiasca in Parcul Automatica. A fost zona industriala. Dar cartierul Floreasca are un anumit caracter, cu cladiri preponderent de P+3 si P+4 si doar cateva accidente, cladiri de P+11 si corpul de birouri de langa Parcul Floreasca. Intre 9 metri, care e inaltimea maxima in zona, la 105 metri cat se propune prin acest proiect, este o mare diferenta. O coborare la nivelul cladirilor de langa parc, respectiv P+11, ar fi rezonabila. De asemenea, nu exista solutie de trafic pentru aceasta zona. Si parcarile reprezinta o problema. Acestea nu pot fi pastrate la minimul legal”, a spus Dragos Marian, membru in Grupul de initiativa Floreasca.

Locuitorii din zona mai spun ca proiectul nu respecta nici legislatia in vigoare. „PUZ-ul nu respecta prevederile Planului Urbanistic General, nici Regulamentul local de Urbanism, nici Legea 350, nici Codul civil. Nu se respecta distantele fata de limita de proprietate care trebuie sa fie jumatate din inaltimea cladirilor, or in PUZ sunt distante de 7 metri sau maxim 15 metri”, a spus si Diana Costache, urbanist si reprezentant al Grupului de initiativa Floreasca. 

CITEŞTE ŞI Proiectul turnurilor de 15-25 de etaje de lângă Parcul Floreasca, CRITICAT vehement de cetățeni

Reprezentantul Primariei Capitalei, Stelian Constantinescu, a precizat, la inceputul sedinte, ca PUZ-ul respecta toate normele in vigoare. „PUZ-ul a fost aprobat in 2011. Atunci a urmat toti pasii prevazuti de lege pentru avizare si aprobare. De asemenea, noi avem un punct de vedere de la Ministerul Dezvoltarii care spune ca e perfect legala prelungirea valabilitatii unui PUZ”, a spus Stelian Constantinescu.

Reprezentantul PMB a fost ulterior acuzat ca incearca sa ii intimideze pe locuitorii din Floreasca. „Punctul de vedere prezentat de care un minister nu are nicio valoare juridica. Nu incercati sa ne intimidati”, a precizat Diana Poputoaia, avocat si locuitor din Floreasca.

Reprezentantii din cartier au mai spus ca ridicarea celor patru cladiri, cu inaltimi cuprinse intre 15 si 25 de etaje, va creste si mai mult traficul din zona care deja este o problema, dar si gradul de poluare.

„Pe aici circula ambulantele catre Spitalul Floreasca, spitalul nr.1 in tara. Daca va creste si mai mult traficul ar putea fi puse in pericol niste vieti”, a sustinut Ilie Albulet, locuitor al cartierului Floreasca si angajat al Primariei Capitalei.

Consilierii generali care vor vota impotriva PUZ-ului ar putea fi dati in judecata

La dezbaterea publica a participat un singur consilier general, Lacramioara Alexandre Fontoura, desi Primaria Capitalei i-a invitat la sedinta pe toti consilierii generali, inclusiv pe cei din Comisia de Urbanism din CGMB. Niciunul dintre acestia din urma nu s-a prezentat insa la dezbaterea publica.

Lacramioara Fontoura l-a intrebat pe avocatul care reprezinta beneficiarul proiectului daca va fi actionata in judecata in cazul in care va vota impotriva proiectului, pentru ca nu il considera oportun.

„E posibil sa fie o actiune in judecata pentru votul negativ„, a fost raspunsul dat de avocatul Paul Pop.

De asemenea, la sedinta de dezbatere publica a venit si arhitectul-sef Adrian Bold, repus in functie la aproape 8 ani de cand a fost destituit din functie de fostul primar general Sorin Oprescu. 

l insusi locuitor al cartierului Floreasca, arhitectul-sef s-a declarat in favoarea locuitorilor. „Lasati-ma sa studiez documentele sa vad daca dau raport negativ sau pozitiv. Eu insumi sunt locuitor al cartierului Floreasca si sunt cam de partea dvs.”, le-a spus Adrian Bold locuitorilor din Floreasca, prezenti la dezbaterea publica.

Ultimul cuvant in cazul acestui proiect apartine Consiliului General Al Municipiului Bucuresti care se va pronunta asupra lui cel mai probabil in sedinta din aprilie.

Cetatenii suparati au amenintat cu procese inclusiv la CEDO si chiar ca il vor scoate din sala pe reprezentantul Primariei, Stelian Constantinescu.

Planul Urbanistic Zonal Calea Floreasca nr.159-165 a fost aprobat de consilierii generali pe 28 aprilie 2011, însă investitorul care a inițiat proiectul, SC Primaverii Gardens SRL, nu a facut nimic de atunci, iar documentația de urbanism expiră în acest an. Pentru a putea fi obținute autorizațiile și avizele necesare demarării proiectului, PUZ-ul trebuie prelungit.

Planul Urbanistic Zonal prevede construirea a patru turnuri pe un teren de aproape 28.000 metri pătrați situat pe Calea Floreasca, la intersecția cu Bulevardul Mircea Eliade. Cea mai înaltă clădire va avea 25 de etaje, urmată de o clădire de 20 de etaje și doua de 15. Turnul cu 25 de etaje va fi unul de birouri, iar în celelalte trei vor fi amenajate locuințe. De asemenea, Hala Ford va fi restaurată, urmând să adăpostească un centru comercial cu dotari publice.

Proiectul de prelungire a PUZ-ului Calea Floreasca nr.159-165 se află dezbatere publică și a stârnit critici vehemente din partea locuitorilor din zonă.

Cookies