ARHIVA B365

Şedinţă comună a guvernelor de la Bucureşti şi Sofia, în primăvara acestui an

După întâlnirea de vineri cu preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, premierul Victor Ponta a anunţat  că viitoarea şedinţă comună a guvernelor de la Bucureşti şi de la Sofia va avea loc în luna aprilie. În cadrul acestei şedinţe se vor discuta o serie de proiecte bilaterale inclusiv în domeniul apărării.

„Este cea mai bună ocazie de a vorbi de colaborarea bilaterală şi a pregăti bine viitoarea şedinţă comună a celor două guverne, care va avea loc în aprilie, şi în care ambele guverne ar trebui să găsească soluţii de a colabora şi a progresa împreună în procesul de integrare şi în ce priveşte responsabilităţile de apărare pe care le avem aici, pentru că suntem graniţa estică nu doar a NATO, ci şi a sistemului de securitate”, a spus Ponta, citat de romanialibera.ro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button