Consiliul General al Municipiului Bucureşti se reuneşte, joi, de la ora 10.00, iar consilierii sunt chemaţi să stabilească valoarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2023. De asemenea, CGMB urmează să aloce spitalelor din București fonduri pentru modernizarea unor instalaţii şi montării unor sisteme de detectare a incendiilor şi a concentraţiei mari de oxigen. Pe ordinea de zi a şedinţei sunt trecute 40 de puncte.
Primul punct al ordinii de zi este stabilirea nivelurilor taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2023. Valoarea taxelor se indexează cu rata inflaţiei, care pentru anul 2022 este 5,1%.
Bonficaţia pentru cei care achită integral impozitul pe clădiri, terenuri şi autovehicule până la data de 30 martie 2023 va fi de până la 10%.
Unele dintre acestea vizează proiecte de investiţii şi aprobarea indicatorilor tehnici. De exemplu, e va discuta despre obiectivul de investiţii ”Reabilitare sistem rutier pe Bd. Theodor Pallady, 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu inclusiv bucla Complex Titan”, sau despre ”Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Pache Protopopescu şi Strada Traian”.
Mai multe dintre proiectele supuse aprobării consilierilor vizează modernizarea instalaţiilor electrice, montarea de sisteme de detectare a incendiilor şi a concentraţiei mari de oxigen la mai multe spitale din subordinea Primăriei Capitalei.
Consilierii municipali vor dezbate şi un studiu de oportunitate privind achiziţionarea a 200 de troleibuze noi, cu o autonomie de minim 20 de kilometri, cu aproape 130 de milioane de euro fără TVA. Proiectul de hotărâre menţionează drept posibile surse de finanţare nerambursabilă pentru achiziţia vehiculelor noi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Programul Operaţional Regional Bucureşti – Ilfov 2021-2027.