ARHIVA B365

Sectorul bugetar amenință cu proteste de amploare, începând cu 1 septembrie. Ce revendicări au

Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”, Vasile Marica, susține că 85.000 de bugetari vor ieşi în stradă pe 1 septembrie, în semn de solidaritate cu sindicaliştii de Romatsa.

În opinia acestuia, mutarea directorului Aurel Stanciu la Ministerul Transporturilor este o dovadă a faptului că Romatsa a fost politizată. Astfel, sindicaliştii vor protesta faţă de politizarea sistemelor publice din România, arată realitatea.net.

Și sindicaliştii ROMATSA au anunţat, luni, că începând cu data de 1 septembrie 2015 va fi declanşată GREVA GENERALĂ, de la ora 11, conform lui Florin Diaconu, liderul sindical ROMATSA. 

Și profesorii amenință cu proteste. După ce Victor Ponta a anunțat că salariile medicilor vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie, cadrele didactice cer și ele majorări salariale. Sindicaliştii afirmă că şi educaţia se numără printre domeniile prioritare din Programul de Guvernare şi ameninţă că dacă nu se va realiza o majorare a salariile vor boicota deschiderea anului şcolar.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button