LA MINE-N CARTIER

Sectorul 6 interzice expunerea mașinilor pentru vânzare pe domeniul public

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 6, au fost aplicate 178 somaţii privind termenul de 24h pentru înlăturarea afişelor, însemnelor ori a altor înscrisuri de pe vehicul privind intenţia de vânzare a acestuia, precum şi menţiunea posibilităţii sancţionării proprietarului după expirarea termenului mai sus precizat.

Totodată, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 8500 lei pentru nerespectarea termenului de 24h.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 reaminteşte cetăţenilor că expunerea spre vânzare a vehiculelor pe domeniul public/privat al Municipiului Bucureşti, aflat în administrarea Sectorului 6, în alte locuri decât cele permise (spaţii special amenajate, parcuri/târguri auto, showroom, precum şi în parcările de reşedinţă, deţinute de către proprietarii vehiculelor pe baza contractelor de închiriere valabile, încheiate cu ADPDU Sector 6), constituie contravenţie şi se sancţionează, potrivit HCL nr. 181/2013, cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 şi 1000 lei pentru persoane fizice/juridice.

CITEȘTE ȘI: Poliția Locală Sector 6 va avea sistem informatic integrat de „comandă și control”

Această acţiune se va desfăşura permanent, aplicându-se, de câte ori va fi cazul, sancţiuni contravenţionale, cu scopul de a asigura respectarea actelor normative stabilite de autoritatea locală a Sectorului 6.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button