Sectorul 5 nu mai are oficial primar. Prefectul Capitalei a emis ordinul de constatare a încetării mandatului lui Cristian Popescu Piedone

09 iun. 2022
394 Afișari
Sectorul 5 nu mai are oficial primar. Prefectul Capitalei a emis ordinul de constatare a încetării mandatului lui Cristian Popescu Piedone

Prefectul Capitalei a semnat ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de primar al Sectorului 5 în cazul lui Cristian Popescu Piedone, ca urmare a condamnării definitive.

Astăzi, 9 iunie, prin ordin, Prefectul Municipiului București, Toni Greblă, a constatat că, la data de 12 mai 2022, a încetat mandatul de primar al Sectorului 5 al lui Popescu Cristian Victor Piedone, ca urmare a faptului că a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate. În baza dispozițiilor legale, ordinul a fost comunicat autorităților competente și lui Popescu Cristian Victor Piedone, transmite Prefectura Capitalei.

Potrivit art. 160 alin. (1) din Codul Administrativ, „ Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: (…) d) condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei.”

Potrivit alin. (7) din același articol de lege, „în toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Ordinul are la bază un referat semnat de secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului”.

Ales primar al Sectorului 5 la alegerile din septembrie 2020, Cristian Popescu Piedone se află, în prezent, închis la Penitenciarul Rahova, unde are de executat o pedeapsă de 4 ani în dosarul Colectiv.

Autoritățile trebuie să decidă, acum, dacă organizează alegeri locale parțiale pentru alegerea unui alt primar sau este delegată o altă persoană care să conducă interimar Primăria Sectorul 5 până la alegerile locale la termen din 2024.

 

Cookies