ARHIVA B365

Secţia de anchetare a magistraţilor va funcţiona într-o clădire nouă ce aparţine RA-APPS

„A fost o discuţie despre problemele administrative cu privire la operaţionalizarea noii secţii. Vestea bună este că ieri am semnat un contract cu RA-APPS, prin care a fost repartizată o clădire în care va funcţiona noua Secţie. În noua clădire în care va funcţia sunt întrunite toate condiţiile necesare. Nu pot să spun unde este această clădire, este într-o zonă frumoasă a Bucureştiului. Este o clădire funcţională, o clădire mare, aproape 900 metri pătraţi, o curte mare, au spaţiu de arhivă, tot ce trebuie. (…) Avem perspectiva rezolvării problemelor prin alocarea spaţiului”, a declarat Bogdan Licu, adjunctul procurorului general, după discuţia de la Ministerul Justiţiei privind nevoile Secţiei de anchetare a magistraţilor.

În cadrul discuţiei, Licu a subliniat că spaţiul este insuficient pentru Secţie, care în prezent se află în cadrul Parchetului General. În privinţa noii clădiri, acesta a spus că pot funcţiona 25 de birouri.

„În momentul în care s-a înfiinţat secţia nu existau condiţii să îşi desfăşoare activitatea. Suntem foarte restricţionaţi, privaţi de spaţiu, nu este suficient. S-a găsit soluţia de avarie, repartizarea celor cinci birouri, iniţial erau trei . (…) Efectiv, spaţiul nu permite desfăşurarea activităţii”, a spus procurorul Bogdan Licu, citat de Mediafax. 

Secţia de anchetare a infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului General a devenit operaţională în 23 octombrie.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button