ARHIVA B365

SECHESTRU pe averea Elenei Udrea, în Dosarul Gala Bute. Judecarea contestării arestării, pe 5 martie

Striblea a anunţat, vineri, că urmează să fie instituit sechestru asigurator pe averea Elenei Udrea. „Este vorba de mai multe milioane de lei”, a declarat Striblea, în direct la Realitatea TV.

Sechestrul a fost pus pe mai multe imobile şi părţi sociale ale unor societăţi comerciale deţinute de Elena Udrea.

Potrivit avocatului Elenei Udrea ar putea avea loc vineri şi o confruntare între Elena Udrea şi Ion Ariton.

Audierile în dosarul Gala Bute au început în jurul orei 10.00. Elena Udrea a fost luată din arestul central şi a fost dusă cu duba la sediul DNA. Fostul ministru a ajuns deja la DNA, unde va participa la audierile în dosarul Gala Bute. Potrivit Realitatea TV, ar putea fi posibilă o confruntare între Elena Udrea şi fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, cercetat sub control judiciar în acelaşi dosar. Fostul ministru al Economiei a fost citat să se prezinte la audieri.

Şi Rudel Obreja a fost adus la DNA. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box este arestat preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Udrea este suspectată de trei infracţiuni de luare de mită şi una de abuz în serviciu.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vor să dovedească vinovăţia Elenei Udrea în dosarul Gala Bute şi au cerut Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) programul Elenei Udrea în octombrie 2010, când se pare că ar fi primit o geantă cu 900.000 de euro chiar în biroul său de la minister. Procurorii DNA au cerut Ministerului Dezvoltării şi imaginile de pe camerele de supraveghere şi registrele cu persoanele care au intrat în minister în ziua în care se presupune că Elena Udrea a luat mită 900.000 de mii de euro într-o geantă neagră de voiaj.

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile în dosarul „Gala Bute”. Decizia instanţei supreme nu este definivă, putând fi atacată de avocaţii fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button