Sebastian Ghiţă,URMĂRIT PENAL și SUB CONTROL JUDICIAR-„Procurorii suspectează că am favorizat firme”

de:
17 feb. 2015
0 Afișari
Sebastian Ghiţă,URMĂRIT PENAL și SUB CONTROL JUDICIAR-

UPDATE 17.30: DNA anunţă, într-un comunicat de presă, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar faţă de Sebastian Ghiţă, pe o perioadă de 60 de zile, începând de marţi.

Redăm integral comunicatul DNA:

„În completarea comunicatelor nr. 298 şi 306 din 17 ianuarie 2015, Biroul de Informare și Relaţii Publice este abilitat să comunice următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17 februarie 2015, față de

GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sprijinirea unui grup infracțional organizat

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de anumite persoane nominalizate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

Inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului GHIŢĂ SEBASTIAN AURELIAN i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de dispunere a controlului judiciar întocmite de procurori urmează a fi date publicităţii într-o comunicare ulterioară, în cursul zilei.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

UPDATE 16:55 Sebastian Ghiță a declarat la ieșirea din sediul DNA Ploiești că se află sub urmărire penală și control judiciar și nu are voie să vorbească cu familia Cosma. Deputatul este acuzat că ar fi sprijinut grupul infracțional, însă declară că nici nu știa că este vorba despre un grup și nu-i cunoștea pe acei oameni.

„Sper și cred că această idee de vinovăție se va clarifica. Această firmă a aviut o lucrare în județul Prahova și nu a performat foarte bine. Procurorii suspectează că i-am favorizat să-și încheie acele lucrări.

Procurorii au început urmărirea penală și față de mine. Să nu mă întâlnesc cu domnii Cosma. N-a durat mult audierea, dar au fost ceilalți la rând și a trebuit să aștept până ce au dat și ceilalți declarații.

După ce voi consulta dosarul probabil îmi voi da seama care din afirmațiile mele i-au făcut pe procurori să creadă că am legătură cu dosdarul. Cred că dacă suntem răbdători și explicăm de câte ori ne-am întâlnit și ce am discutat, domnii procurori vor vedea dacă dacă vreuna dintre acțiunile mele a constituit vreo presiune.

Nu pot să-mi dau seama astăzi, acum, în ce constă sau unde poate să se găsească că eu i-am sprijinit. Nu am beneficiat de ceva de pe urma acestor oameni.

Să-i lăsăm pe procurori să afle exact cum stau lucrurile, nu mi s-a părut nimic agresiv. Dacă firma câștiga licitația într-un alt județ toți i-am fi suspectat pe autorități că i-au sprijinit.

Nu-i cunosc pe ceilalți funcționari de acolo. Nu știu dacă procurorii mai au alte acuzații, din ce mi-am dat seama eu sau familia Cosma, nu-i cunoaștem prea bine pe acei oameni. Fiind vorba de un contract pe fonduri europene, nici nu prea ai cum să-i ajuți”, a declarat deputatul Sebastian Ghiță.

UPDATE 15:00 Sebastian Ghiță este URMĂRIT PENAL pentru folosirea influenței și autorității cu scopul obținerii de foloase necuvenite pentru altă persoană în dosarul în care este cercetat și cumnatul primului ministru, anunță Agerpres, citând surse judiciare.

Sebastian Ghiță, este audiat marți la DNA Ploiești, în cazul cumnatului lui Victor Ponta. El a declarat că nu are „multă legătură cu dnul Herțanu”, dar că l-a întâlnit de câteva ori. Sebastian Ghiță este audiat la DNA Ploiești în calitate de suspect, potrivit Mediafax.

SEBASTIAN GHIȚĂ, AUDIAT ÎN DOSARUL FAMILIEI PONTA. Răspunzând unei întrebări, Ghiţă a spus că are calitatea de suspect în acest dosar, în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului.

Întrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizării în localitate, Ghiţă a spus: „Ştim cu toţii că lucrările acolo nu au mers aşa cum trebuia, că stagnează, iar firma nu a reuşit să performeze şi să termine acea lucrare publică. Nu cunosc mai multe alte detalii”.

Întrebat dacă a fost implicat în acest contract, deputatul a spus că nu. Întrebat, de asemenea, de ce a fost adus cu mandat la DNA, dacă nu este implicat în acest contract, Ghiţă a răspuns: „Îl cunosc pe om (Iulian Herţanu -n.r.) şi probabil că procurorii vor să se convingă de natura relaţiilor mele cu dânsul”.

Întrebat dacă este prieten cu Iulian Herţanu, deputatul de Prahova Sebastian Ghiță a spus că îl cunoaşte, că l-a văzut „de câteva ori, cu diferite ocazii”, că nu are o relaţie foarte strânsă cu acesta, dar că „presupune despre asta este vorba”.

Iniţial, Sebastian Ghiţă a spus că nu cunoaşte calitatea în care a fost chemat la DNA Ploieşti, spunând că „este o instituţie unde nu doreşti să ai calităţi.

În final, la întrebările jurnaliştilor, el a citit de pe un mandat de aducere pe care îl ţinea în mână, răspunzând că are calitatea de suspect.

SEBASTIAN GHIȚĂ, AUDIAT ÎN DOSARUL FAMILIEI PONTA. La DNA Ploieşti a fost adus sub escortă Mihai Coman, fost consilier judeţean din Ploieşti. El a avut două mandate de consilier judeţean, iar în prezent este administratorul uneia dintre firmele despre care procurorii spun că ar fi fost implicată în frauda cu fonduri europene.

Iulian Herțanu, a fost dus cu mandat la DNA Ploiești. Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost dus marți la audieri la sediul DNA Ploiești. Herțanu a fost ridicat de la locuința sa de către anchetatorii anticorupție.

CITEȘTE ȘI: Percheziţii la firma Exfin SRL, deținută de familia premierului Ponta. Ghiță, URMĂRIT PENAL în dosar 

Potrivit procurorilor DNA, proiectul european fraudat vizează un contract de lucrări de canalizare în orașul Comarnic, finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene și semnat în data de 13.01.2012.

Anchetatorii suspectează că Iulian Herțanu, alături de alți doi oameni de afaceri, ar fi deturnat aproximativ 54% din fondurile proiectului european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei, spun surse judiciare pentru Mediafax. Ar fi fost introduse cheltuieli fictive și nu a fost respectat planul de achiziții pentru contractele cu fonduri europene.

Pe lângă firma Exfin SRL, firma de contabilitate pe care o deține sora lui Victor Ponta, este vizată și firma controlată de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu – SC Grossman Engineering Group SRL, potrivit Realitatea Tv.

SEBASTIAN GHIȚĂ, AUDIAT ÎN DOSARUL FAMILIEI PONTA. Cumnatul premierului, Iulian Herțanu, ar fi cercetat pentru că împreună cu alte persoane ar fi constituit un grup infracțional, care a acționat în vederea câștigării frauduloase a contractului de extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic, au declarat, marți, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Procurorii DNA Ploiești efectuează 14 percheziţii, una dintre aceste percheziții vizează o firmă controlată de familia lui Victor Ponta. În cauză există suspiciuni de fraudare și deturnarere de fonduri europene. Potrivit Realitatea Tv, firma Exfin SRL a fost înfiinţată de mama lui Victor Ponta şi este controlată de sora şi cumnatul premierului, Alexandra și Iulian Herțanu. Mai mult, percheziții au loc și acasă la Iulian Herțanu care, prin firma lui SC Grossman și alături de alți doi oameni de afaceri, ar fi deturnat 54% din fondurile destinate unor lucrări de canalizare.

 

Cookies