Sebastian Burduja, liderul PNL S1, reacționează după ședința de la Primărie: Primarul Sectorului 1 a răspuns prin noi atacuri şi jigniri

03 feb. 2021
108 afișări
Sebastian Burduja, liderul PNL S1, reacționează după ședința de la Primărie: Primarul Sectorului 1 a răspuns prin noi atacuri şi jigniri
Clotilde Armand caută oameni pentru Primăria Sectorului 1

Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a reiterat că formaţiunea sa nu poate gira iniţiative unilaterale, fie ele şi ale unor "parteneri", prin care s-ar da peste cap viaţa tuturor bucureştenilor din comunitate, referindu-se la discuţiile în contradictoriu cu primarul Clotilde Armand din şedinţa Consiliului Local Sector 1 de miercuri.

„Aseară târziu am aflat cu mare surprindere de la colegii mei consilieri locali PNL de la Sectorul 1 că primarul Armand a convocat o şedinţă de îndată – azi, la ora 16,00. Astfel de şedinţe se convoacă, potrivit legii, în situaţii complet neprevăzute, de forţă majoră.

Ne-am întrebat: ce poate fi atât de urgent şi neprevăzut pe ordinea de zi? Deşi în ultimele săptămâni am învăţat că inclusiv un ‘partener’ de guvernare locală te poate surprinde cu jigniri, minciuni şi scandaluri gratuite, episodul de astăzi stabileşte un nou record. Am regăsit stupefiaţi pe ordinea de zi aceleaşi proiecte de acum o săptămână, identice la virgulă, legate de situaţia parcărilor şi a Poliţiei Locale din Sectorul 1.

Niciuna dintre sutele de observaţii ale consilierilor PNL şi ale societăţii civile nu a fost luată în seamă. Adevărul absolut este deţinut numai de cei care îl impun în mod arbitrar şi agresiv. Ceilalţi au, aparent, doar „dreptul” să tacă şi să ridice mâna”, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.

Probleme mari în Primăria Sectorului 1 între Clotilde Armand și PNL

Potrivit acestuia, educaţia copiilor, spitalele, siguranţa publică, locurile de parcare ţin de interesul public.

„Pentru noi nu sunt o joacă şi nici prilej de scandal permanent, ci oportunitatea de a găsi – în mod transparent, constructiv şi legal – soluţii la problemele cetăţenilor. Fără îndoială, fiind din start ‘condamnaţi’, vom fi martori şi la finalul şedinţei de astăzi la variaţiuni pe teme deja testate acum o săptămână: ‘USL trăieşte la Sectorul 1’, consilierii liberali sunt ‘fripturişti’, ‘analfabeţi’ sau ‘infractori’.

Vă întreb pe dumneavoastră: v-aţi încălca principiile sub ameninţarea acestui bullying dictatorial sau v-aţi strădui să faceţi ceea ce trebuie pentru a schimba în bine viaţa oamenilor pe care îi reprezentaţi? Noi alegem să facem ceea ce trebuie”, a mai scris Burduja.

Potrivit acestuia, în zilele care au trecut de la ultima şedinţă de Consiliu Local a lansat repetate apeluri publice la dialog către cei alături de care a făcut echipă în campania electorală pentru alegerile locale şi după.

„La toate acestea, primarul Sectorului 1 a răspuns prin noi atacuri şi jigniri. Stimaţi parteneri, dacă vă pasă cu adevărat de cei care v-au ales (şi nu numai), opriţi-vă. Puneţi punct scandalurilor, stilului heirupist şi deciziilor pripite. Altele sunt aşteptările oamenilor – şi ele sunt mari. Haideţi să facem împreună administraţie şi să lăsam campania electorală pentru 2024”, a adăugat Burduja.

Miercuri, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, i-a acuzat pe consilierii PNL şi ai PSD că au „deturnat” şedinţa de Consiliu Local dedicată cu prioritate spitalelor, şcolilor şi reformei în Poliţia locală şi că aceştia, potrivit ei, au vrut să se discute în schimb despre situaţia companiei de salubrizare Romprest.

„Mai există şi alte firme de salubrizare pe lumea aceasta. Dar domnii şi doamnele de la PNL+PSD nu realizează asta. Vor să plătim rapid nişte facturi emise nelegal de compania de salubrizare. Normal, e dragoste mare între consilierii PNL şi firma respectivă. De ei a fost adusă această firmă şi tot ei au semnat cel mai păgubos contract de salubritate din România”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Cookies