Se toarnă pereţii mulaţi ai staţiei de metrou Răzoare: Stadiul lucrărilor pe M5 VIDEO

de:
22 feb. 2012
7 Afișari
Se toarnă pereţii mulaţi ai staţiei de metrou Răzoare: Stadiul lucrărilor pe M5 VIDEO

Cele mai importante staţii de pe Magistrala 5 de metrou, din punct de vedere al lucrărilor sunt Academia Militară, Valea Ialomiţei şi Eroilor 2. La Academie vor fi introduse maşinile de forat care vor pleca spre Drumul Taberei şi Eroilor, Valea Ialomiţei va fi o staţie-depou, iar la Râul Doamnei şi Eroilor vor ieşi două, respectiv o maşina de forat.

Academia Militară

Șantierul este un furnicar la Răzoare. Muncitorii lucrează la umplerea cu beton a şanţului în formă dreptunghiulară, adânc de peste 30 de metri. Acesta va reprezenta practic pereţii viitoarei staţii de metrou după ce pământul dintre aceştia va fi excavat în totalitate. În spaţiul rămas liber, denumit puţ de lansare, vor fi introduse maşinile de forat care vor „pleca” prin subteran, atât spre Drumul Taberei cât şi spre Eroilor. „Aceste scuturi (n.r. – Maşini de forat) sunt deja în drum spre Bucureşti. În primăvara vor fi pregătite de lansare”, spune pentru B365.ro directorul Metrorex Gheorghe Udrişte.

VEZI AICI PLANUL DE SITUAŢIE AL STAŢIEI

Concret, prima etapă a lucrărilor de la Academia Militară presupune realizarea aşa-numiţilor „pereţi mulaţi” – scheletul staţiei care va înghiţi zeci de betoniere şi kilometri de fier beton.

Orizont

Cum normele recente impun că staţiile să fie mai dese decât pe vechile magistrale, Orizont, următoarea staţie spre Drumul Taberei, este la aproximativ 600 de metri distanţă de Academiei. Aici zona a fost defrişată şi se lucrează la devierea traficului pietonal şi rutier. Din şase benzi de circulaţie vor rămâne patru, adică două pentru fiecare sens. Lucrările se vor desfăşura tangenţial. Întreg traficul va fi deviat pe partea dreaptă, respectiv stânga pentru ca ulterior întreaga zona destinată staţiei Orizont să fie betonata, reamenajată peisagistic, iar lucrările să se mute cu totul în subteran.

Favorit

La Favorit muncitorii lucrează de zor la devierea utilităţilor (apa, canalizare, electricitate). La acest capitol un subiect sensibil îl reprezintă ţevile de termoficare. Cum temperaturile scăzute nu permit întreruperea furnizării de agent termic muncitorii încă nu s-au apucat să le schimbe poziţia pentru a face loc viitoarei staţii. În schimb zona a fost defrişată şi este pregătită pentru reconfigurarea traficului. „Aici, la fel ca în cazul staţiei Orizont se lucrează şi la devierea reţelei de troleibuz”, continuă directorul Metrorex.

Drumul Taberei 34, Parc Drumul Taberei şi Romancierilor

La cea de-a patra, a cincea şi-a şasea staţie de pe Magistrala 5 lucrările sunt în stadiu incipient. Muncitorii au forat doar câteva puţuri geotehnice, copacii şi gazonul sunt la locul lor iar circulaţia este reconfigurata doar pe hârtie. „Puţurile au ca scop studierea nivelului pânzei freatice, structura de sol în zona astfel încât totul să se adapteze corespunzător lucrărilor. Toate lucrările pregătitoare nu trebuie să dureze mult”, continua Udrişte.

Brâncuşi

Zona destinată penultimei staţii de pe M5 are o deschidere foarte mare. Lucrările de pregătire a şantierului sunt gata iar în prezent se lucrează la pre-tranşeele pentru pereţii mulaţi. Este vorba despre perechi de grinzi din beton, aşezate una lângă alta la o distanţă de aproximativ jumătate de metru, prin care cupele excavatoarelor vor săpa până la o adâncime de peste 30 de metri. În spaţiul rămas gol se va turna beton iar zidul rezultat va reprezenta unul din pereţii staţiei. “La Brâncuşi, în cel mult două săptămâni vor începe lucrările la pereţii multati”, dă asigurări şeful Metrorex. Mai mult, pregătirile pentru reconfigurarea traficului au fost finalizate. În momentul în care utilajele de săpat pereţii-mulaţi fluxul de pietoni şi autovehicule va fi direcţionat pe partea dreaptă, pe sensul dinspre Academia Militară.

Râul Doamnei

La ultima staţie singurele semne că acolo ar urma să se deschidă un şantier sunt câteva balize menite să blocheze accesul maşinilor pe marginea carosabilului. „Pentru Râul Doamnei mai avem o discuţie cu constructorul şi proiectantul general în vederea unei reamplasări a staţiei. Suntem în dialog momentan”, adaugă Udrişte.

Valea Ialomiţei

Lucrările la staţia-depou sunt la fel de avansate ca şi la Academia Militară. Reţelele au fost în totalitate deviate, zona defrişată iar betonierele fac coadă să-şi descarce încărcătură în şanţurile ce se transformă pe zi ce trece în pereţii viitoarei staţii.

Aici, spre deosebire de celelalte şantiere, lucrările vor fi de suprafaţă. Circulaţia va fi oprită iar întreaga zonă va fi decopertată. Abia la sfârşitul lucrărilor zona va fi reamenajată, potrivit contractului care prevede ca din punct de vedere peisagistic tot cartierul Drumul Taberei să arate la fel ca înaintea inaugurării şantierelor.


Eroilor 2

Acolo este o lucrare foarte complicată pentru că trebuie avut în vedere faptul că trebuie să subtraversam Dâmboviţa şi că facem o linie tehnologică de racord cu Magistralele 1 şi 3”, continuă directorul Metrorex. Tunelul dintre Academia Militară şi Eroilor 2 va fi săpat de aceleaşi utilaje ca şi în Drumul Taberei, care vor „ieşi” din subteran în zona Operei. Și în acest caz, la fel ca la Râul Doamnei încă mai au loc discuţii pe marginea proiectului.

În acest moment pentru Magistrala 5 lucrează peste 300 de persoane iar „numărul lor se va multiplica în perioada următoare”, mai spune Udrişte care adaugă că „pe măsură ce maşinile de forat înaintează ele trebuie să găsească staţiile gata făcute”. Potrivit Metrorex, firmele care au câştigat licitaţia pentru metroul din Drumul Taberei au la dispoziţie cel mult 25 de luni pentru executarea tunelurilor şi a structurii şi cel mult 18 luni pentru finisarea staţiilor. „În 2015 vom da în folosinţă tronsonul Drumul Taberei-Eroilor”, conchide Gheorghe Udrişte.

*articolul a fost realizat cu două zile înainte de începerea ninsorilor în Capitală. Din cauza temperaturilor care au scăzut până la -25 de grade Celsius lucrările la Magistrala 5 de metrou au fost sistate o perioadă de timp, astfel că datele prezentate în material sunt încă de actualitate.

Cookies