În această seară, iluminatul interior, exterior și festiv al Palatului Parlamentului va fi închis, temporar. Decizia a fost luată pentru că, și-n acest an, Camera Deputaților participă la cea mai mare acțiune voluntară de mediu din istorie, „Earth Hour – Ora Pământului”.
Și-n acest an, Camera Deputaților este al organizației internaționale „World Wide Fund for Nature”. Instituția participă la cea mai mare acțiune voluntară de mediu din istorie, „Earth Hour – Ora Pământului”, potrivit Agerpres.
Aceasta presupune ca iluminatul interior, exterior și festiv al Palatului Parlamentului să fie închis, temporar. Acțiunea va avea loc în această seară, sâmbătă.
Momentul are ca scop atragerea atenției supra necesității protejării mediului. Mai precis, luminile de la Palatul Parlamentului se vor stinge astăzi, 28 martie, între orele 20:30 – 21:30. Anul acesta, are loc a 20 – a ediției a Campaniei „Ora Pământului”.
Prima dată, evenimentul s-a ținut pe data de 31 martie 2007, în Sydney, ulterior, din 2008 s-a transformat într-o mișcare globală.
Din acel moment, an de an, construcții emblematice din întrega lume iau parte la această campanie. Printre acestea, s-au regăsit: Golden Gate Bridge din San Francisco, Colosseum-ul din Roma, Turnul Eiffel, Sfinxul și Piramidele din Giza.
Toate au avut luminile stinse timp de oră, anual. De la intrarea în această campanie, Palatul Parlamentului s-a numărat printre cele mai proeminente clădiri din lume care au închis luminile.
Programul va reuni sute de milioane de oameni, din peste 8.000 de orașe și 190 de țări, care vor transmite, astfel, un puternic mesaj privind preocuparea față de una dintre cele mai mari probleme actuale, respectiv încălzirea globală, conform site-ului Camerei Deputaților.