BAZAR

Se scumpesc unele abonamente la cablu TV, după o decizie a PRO TV

Clienţii NextGen vor plăti, de luna viitoare, mai mult pentru abonamentul de televiziune ca urmare a deciziei PRO TV de a ieşi din lista must-carry.

„Pentru a putea oferi în continuare acelaşi conţinut variat cu care te-am obişnuit, ne vedem nevoiţi ca începând cu luna martie să revizuim nivelul tarifar al abonamentului de televiziune de care beneficiezi”, se arată într-o notificare trimisă abonaţilor NextGen.

Abonaţi NextGen vor plăti în plus 2 lei pentru serviciul de televiziune, iar motivul este legat de decizia PRO TV de a ieşi din lista must-carry. Pro TV a înștiințat CNA că iese din grila must-carry începând cu data de 23 iulie a anului 2013. Acest lucru înseamnă că pentru a retransmite postul societățile de cablu trebuie să ceară acordul Pro TV și trebuie să plătească o taxă.

Cum motiva PRO TV decizia de a ieşi din lista de must-carry

„Decizia noastră este motivată de faptul că Pro TV se află într-un proces de modificare a strategiei de distribuție în vederea trecerii la transmisia digital terestră și implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel național după un concept care ne va ajuta să minimalizăm impactul digitalizării asupra business-ului. Schimbările de distribuție nu vor afecta în niciun fel conținut”, se arăta în justificarea postului de televiziune.

RCS&RDS, compania lider pe piaţa serviciilor de televiziune şi de internet din România, nu va majora preţurile abonamentelor.

„În contextul fiscal şi valutar actual, compania RCS&RDS va găsi soluţii să nu majoreze preţurile abonamentelor, fiind permanent preocupată de satisfacţia clienţilor săi,” au declarat reprezentanţii companiei RCS&RDS, conform capital.ro. Oficialii UPC nu au dorit să comenteze.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button