Se schimbă top 3 în cursa pentru Primăria Capitalei. În sondajul de azi, Nicușor Dan e pe locul 1, Piedone e pe 2 (dar pierde procente), iar Firea prinde bronzul

30 apr. 2024
40460 afișări
Se schimbă top 3 în cursa pentru Primăria Capitalei. În sondajul de azi, Nicușor Dan e pe locul 1, Piedone e pe 2 (dar pierde procente), iar Firea prinde bronzul
Se schimbă top 3 în cursa pentru Primăria Capitalei. În sondajul de azi, Nicușor Dan e pe locul 1, Piedone e pe 2 (dar pierde procente), iar Firea prinde bronzul. Sursa foto: Facebook

Nou sondaj pentru Primăria Capitalei: Nicușor Dan este pe primul loc în intențiile de vot ale bucureștenilor pentru funcția de Primar General al Capitalei, cu 38,5%. Îl urmează Cristian Popescu Piedone, cu 27,4%, apoi Gabriela Firea, cu 21,4%, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Un nou sondaj pentru alegerile la Primăria Capitalei

La comanda News.ro, INSCOP a realizat un sondaj, iar potrivit acestuia, dacă duminica viitoare vor fi alegeri, bucureștenii ar vota pentru funcția de Primar General în felul următor (din cei 89,1% care exprimă intenția de vot):

  • 38,5% dintre bucureșteni l-ar vota pe Nicușor Dan (susținut de Alianța Dreapta Unită – USR, PMP, Forța Dreptei),
  • 27,4% l-ar vota pe Cristian Popescu Piedone (PUSL),
  • 21,4% ar vota cu Gabriela Firea (PSD),
  • 10,1% pe Sebastian Burduja (PNL),
  • 2,4% pe Mihai Enache (AUR).

Notorietatea și încrederea candidaților la PMB

În cazul actualului primar al Capitalei, 98,5% dintre bucureșteni au auzit de Nicușor Dan și 38,5% dintre aceștia au încredere multă și foarte multă în el. Raportat la totalul populației, 38% au încredere în Nicușor Dan.

98,2% dintre bucureșteni au auzit de Gabriela Firea și 32,5% dintre aceștia au încredere multă și foarte multă (31,9% raportat la totalul populației care locuiește sau are viză de flotant în București).

97,9% dintre locuitorii Capitalei au auzit de Cristian Popescu Piedone și 40,2% dintre aceștia au încredere în actualul primar al Sectorului 5 foarte multă și multă (față de 39,4% raportat la total populație).

De Sebastian Burduja au auzit 60,4% dintre bucureșteni și 20,6% dintre aceștia au încredere multă și foarte multă în el (respectiv 12,5% raportat la totalul populației din București).

21,2% dintre locuitorii Capitalei au auzit de Mihai Enache și 7,6% dintre aceștia au încredere multă și foarte multă în el, respectiv de 1,6% raportat la totalul populației Capitalei.

Intenția de vot la Consiliul General al Municipiului București

74,5% dintre respondenți au exprimat o opțiune de vot, iar dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale pentru Consiliul General al Municipiului București:

  • 31,4% dintre voturi ar merge la Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forta Dreptei),
  • 29% dintre voturi ar merge către PSD,
  • 13,9% către PNL
  • 10,6% către AUR.
  • PUSL ar obţine 6,7% dintre voturi,
  • PER ar obține 2,7%,
  • SOS România ar obține 2,6%,
  • 0,7% ar vota un candidat independent la CGMB,
  • 2,3% indică opțiunea „alt partid”.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenției de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 – 27 aprilie 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului.

Eșantionul a fost simplu, stratificat, cu un volum de 2.100 persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,14 %, la un grad de încredere de 95%.

Sondajul de duminică a fost puțin diferit: Cine mai câștigă azi alegerile din sondaj: Nicușor Dan e pe locul 1, Gabriela Firea e pe 2 și Piedone aterizează pe 3 (Avangarde).

Cookies