Se schimbă sistemul de taxare pentru eliberarea unor documente de la Primărie, în Sectorul 4

de:
07 oct. 2013
0 Afișari
Se schimbă sistemul de taxare pentru eliberarea unor documente de la Primărie, în Sectorul 4

Proiectul de hotărâre privind instituirea unor taxe speciale pentru eliberarea certificatului fiscal, efectuarea de operaţiuni fiscale precum şi eliberarea de copii de pe documentele aflate în arhiva Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a fost aprobat favorabil de Consiliul Local Sector 4.

Astfel, vor plăti câte 30 de lei persoanele fizice şi persoanele fizice autorizate, respectiv 50 de lei firmele pentru orice operaţiune fiscală pe care un contribuabil o solicită a fi efectuată într-un termen mai scurt, de urgenţă, decât cel prevăzut de legislaţia în vigoare. 

De asemenea, taxa de urgenţă va fi de 100 de lei pentru persoanele fizice şi persoanele fizice autorizate, respectiv 200 de lei în cazul persoanelor juridice care solicită mai multe operaţiuni fiscale care, în mod obişnuit, se efectuează separat şi pe care contribuabilul le solicită a fi efectuate cumulat (concomitent sau succesiv). 

Totodată, toţi cei care cer eliberarea de copii după documentele aflate în arhiva  Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 vor plăti o taxă de 0,5 lei pentru fiecare pagină. 

Lista celor scutiţi de plata taxelor de urgenţă poate fi descărcată de aici. 

Autorităţile locale spun că au decis să schimbe sistemul de taxare pentru eliberarea anumitor documente de la Primărie pentru a elimina astfel cozile formate la ghişeele instituţiei, dar şi pentru a acoperi o parte din costurile materiale cu imprimarea actelor. 

„Taxa de urgenţă a fost introdusă luând în considerare faptul că instituţia noastră efectuează diverse operaţiuni fiscale, acestea însemnând orice rectificare de rol ce conduce la modificarea impozitelor şi taxelor locale (impunere specială, scutire impozit, modificarea anului de construcţie, modificări de suprafeţe, categorii de folosinţă teren, declararea urmată de radierea din evidenţele fiscale a aceluiaşi bun impozabil sau taxabil, dezmembrări bunuri impozabile, etc) şi a faptului că există contribuabili care solicită efectuarea acestor operaţiuni fiscale într-un termen mai scurt decât cel legal invocând diverse motive (vânzare, plecare din ţară). Pentru eliberarea cu celeritate a certificatului fiscal în ziua depunerii cererii, în loc de două zile cât prevede legea, cât şi în cazul celorlalte acte/operaţiuni solicitate în maxim 5 zile lucrătoare faţă de 30 de zile conform legii în vigoare, am considerat oportună achitarea unei taxe de urgenţă”, a explicat Hrant Oundjian, directorul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4.  

În plus, consilierii locali din Sectorul 4 care au aprobat acest proiect consideră că, după introducerea taxei de urgenţă, se va diminua numărul cazurilor în care contribuabilii vor încerca să obţină aceste documente prin „atenţii” date funcţionarilor publici la ghişeu pentru a grăbi eliberarea actelor. 

Noile taxe de urgenţă vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2014. 

Cookies