ESENTIAL

Se schimbă metoda de vaccinare pentru angajații din companiile private. Aceștia se pot vaccina la locul de muncă, alături de familie

Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că angajaţii din companiile private se pot vaccina la locul de muncă, cu avizul DSP, menţionând că vor avea acces şi membrii familiilor acestora.

„Am avut două întâlniri foarte importante în ceea ce priveşte campania de vaccinare. De astăzi am schimbat câteva lucruri, în special modalitatea în care angajaţii din companiile private se pot vaccina la locul de muncă, cu ajutorul operatorilor economici şi după ce sunt avizaţi de DSP.

Anunțul făcut de Florin Cîțu

Am vorbit cu cei de la DSP acum câteva zile, săptămâna trecută, şi am spus să susţină acest demers cu toate eforturile. M-am întâlnit cu reprezentanţii organizaţiilor oamenilor de afaceri, camerelor de comerţ, Consiliul IMM-urilor, Hora, CDR, producătorii de medicamente, dar, foarte important, cu ONG-urile şi asociaţiile pacienţilor. Avem nevoie de această campanie de vaccinare să fie extinsă”, a afirmat Florin Cîţu.

El a adăugat că în aceste centre vor avea acces şi membrii familiilor angajaţilor.

„Revenind la campania de vaccinare a angajaţilor din companii, un lucru în plus, vor acces şi membrii familiilor. În acele comunităţi unde nu există centre de vaccinare, dar există acest centru de vaccinare al companiilor respective, cei din comunitate vor putea să se vaccineze. Vom avea grijă ca logistica să permită acest lucru”, a mai spus premierul.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button