Jurnalistul Vlad Petreanu își anunță, în această dimineațăp, printr-o postare pe Facebook, plecarea de la „Deșteptarea”, programul matinal al postului de radio Europa FM.
Petreanu spune că azi începe ultima săptămână în care mai realizează matinalul postului, emisiunea „Deșteptarea”, a cărui gazdă a fost timp,alături de George Zafiu și Luca Pastia, vreme de doisprezece ani.
„Am de făcut un anunț.
Am decis să las proiectul Deșteptarea în mâinile colegilor mei. Aceasta este ultima săptămână în care voi mai participa la matinalul meu cel drag, pe care-l realizez zi de zi deja de 12 ani. Este o decizie pe care am luat-o în urmă cu ceva timp, după ce m-am frământat mult mai mult timp.
La începutul acestui sezon, am anunțat conducerea radioului. Împreună am stabilit că e bine ca eu să rămân la Deșteptarea până la vacanța de iarnă, adică pe 20 decembrie. În acest timp, colegii mei au putut căuta și pregăti în liniște un nou format. Îl veți descoperi din ianuarie. Vor fi o mulțime de surprize, rubrici noi, contributori noi, și un nou coleg care va face echipă cu Luca Pastia: Adi Luca. Sunt convins că vă va plăcea mult să vă petreceți diminețile alături de ei și sper că veți rămâne pe frecvență. De altfel, eu îmi voi păstra o rubrică săptămânală în noul format – este vorba de binecunoscuta Republica Fantastică România. În plus, voi reveni cu o altă emisiune la Europa FM – dar nu una care să înceapă în zori.”
Vlad Petreanu își continuă mesajul cu motivele plecării de la „Deșteptarea”:
Apoi, este vorba și de dorința de a dezvolta și alte proiecte media, în radio și în afara lui. A realiza un matinal radio presupune o disciplină de fier (măcar pentru mine) și mult timp investit în pregătirea emisiunii: în fiecare seară sumar și redactare, în fiecare dimineață live, an după an. Experiența poate grăbi unele faze de producție, dar nu le poate elimina cu totul, iar timp să faci și altceva nu prea mai rămâne.
Le rămân recunoscător tuturor colegilor mei, foști și actuali, de la care am avut de învățat atâtea lucruri în acest timp și alături de care am trăit unele dintre cele mai puternice și memorabile experiențe jurnalistice din viața mea.
Una peste alta, vreau să vă mulțumesc vouă, ascultătorilor, încă o dată, pentru tot ce mi-ați oferit în toți acești ani, care au trecut ca o clipă. Mi-a plăcut la nebunie să vorbesc cu voi, în fiecare dimineață, să râd, să mă întristez sau să mă înfurii împreună cu voi, văzând ce se mai întâmplă în jurul nostru.
Eu am venit în radio, acum 12 ani, dintr-un spațiu media foarte diferit – din televiziune, o lume mult mai rece și mai îndepărtată de audiența ei. Radioul este cu totul altceva. La radio suntem împreună, realizatorii și ascultătorii, într-un spațiu foarte intim, iar asta impune sinceritate și adevăr. Nu stai atât de aproape de cineva decât dacă-ți este drag. A-ți fi cineva drag nu înseamnă că nu te poți certa cu el, uneori, sau că nu te poate dezamăgi niciodată, dar înseamnă că ai încredere în el, într-un fel foarte profund. Această conexiune emoțională între realizatorul de radio și ascultători este o relație care nu există în nicio altă formă de media. Sunt convins că o simțiți și voi la fel ca mine, de fiecare dată când deschideți radioul ca să ascultați vocile voastre favorite.
Carevasăzică, încă 5 zile cu mine la Deșteptarea, apoi o vacanță mai scurtă pentru colegi și una mult mai lungă pentru mine, pentru că trebuie să-mi reîncarc bateriile și să-mi reinițializez creativitatea.
Dar, evident, ne vom reauzi cu bine – pentru că nici nu concep să se-ntâmple altfel.”
Anunțul lui Petreanu vine după ce postul de radio Europa FM a anunțat, într-un comunicat publicat pe site, că ”Luca Pastia și Adrian Luca sunt cei care vor da Deșteptarea, începând din 13 ianuarie și că „schimbarea echipei aduce și un upgrade al formatului, matinalul Europa FM urmând să găzduiască și rubrici noi de nutriție, travel, psihologie, susținute de specialiști de top”.