Vești bune pentru bucureșteni. Tocmai ce au fost puse în vânzare primele bilete pentru spectacolele care au loc la Teatrul Grivița 53.
După nouă ani bucureștenii se pot bucura de primele spectacole.
Grivița 53 a fost primul teatru privat construit în inițiativă privată de la zero, dar și primul din istoria culturală a României construit de o comunitate.
La baza planurilor au stat actori, regizori, scenografi, coregrafi, artiști plastici muzicieni și oameni simpli. Ei au ajutat la magterializarea acestui vis.
De la un vis început în 2016 la primul spectacol pe scenă. După luni de zile în care am lucrat, am construit, am repetat și am pus cap la cap fiecare detaliu… biletele pentru 5+3=9 sunt oficial în vânzare.
E primul spectacol din Teatrul Grivița 53, un început pe care îl așteptăm cu emoție și pe care vrem să-l trăim împreună cu voi.
Pe 5, 6 și 7 decembrie, deschidem sala mare pentru primele seri în care publicul intră, în sfârșit, în această casă nouă.
Mulțumim tuturor celor care au întrebat, au așteptat și au fost/sunt alături de noi în tot drumul ăsta, au transmis reprezentanții.
Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.
Acestea vor avea loc pe 5, 6 și 7 decembrie, de la ora 19:00.
Biletele sunt disponibile AICI.
Piesa de teatru “5+3=9”, este creată de Ștefan Lupu, inspirat din povestea nespusă a Teatrului Grivița 53, de la prima idee și primii ctitori, până la provocările nemărturisite și deschiderea stagiunii. Potrivit reprezentanților, au fost 9 ani de întâmplări halucinante, situații la limita ficțiunii, multe reușite bazate pe inconștiență, instinct și energia unei comunități fabuloase, construiesc povestea unui vis: “5+3=9”.
Spectacolul pornește călătoria artistică a Teatrului Grivița 53 și te întâlnește cu spiritul acestui nou spațiu de creație. O echipă de actori și dansatori tineri minunați, provocați fiind de energia unică a acestui început istoric, invită spectatorii într-un univers al creativității și performanței, au explicat aceștia.
Amintim că, pe lângă cei aproximativ 11.000 de fondatori persoane fizice, o sumedenie de companii au susținut acest demers de la început și au contribuit la realizarea lui.
Proiectul a început în anul 2016, cu o donație de 200.000 de euro din fondurile personale ale regizoarei Chris Simion.
Această sumă a fost rezultată în urma vânzării casei bunicii lui Chris. Grivița 53 s-a pus în mișcare prin contribuția oamenilor (numele acestora va fi inscripționat în foaierul teatrului), strângându-se suma de aproximativ un milion de euro, plus prin finanțarea de 1,9 milionane de euro din granturile SEE 2014 – 2021 (programul Ro-Cultura).