Se ridică maşinile abandonate pe străzi şi în parcări, în Sectorul 4

de:
25 sept. 2012
0 Afișari
Se ridică maşinile abandonate pe străzi şi în parcări, în Sectorul 4

Astfel, în ultima perioadă, 22 astfel de autovehicule care blocau locuri de parcare, trotuare şi chiar intersecţii, au fost ridicate din toate zonele Sectorului.

Pentru 12 dintre acestea, acţiunile de eliberare a domeniului public au fost realizate chiar de proprietari, care s-au conformat termenelor somaţiilor, în timp ce în cazul celorlalte 10, de către Primăria Sectorului 4, care le-a predat către S.C.REMAT București SUD.

„Mulţumesc acelora dintre proprietari, care au înţeles să sprijine acţiunile Primăriei, trecând de îndată la ridicarea acestor autovehicule de pe domeniul public. Multe se aflau într-o avansată stare de uzură, iar, pe lângă aspectul inestetic indus, ocupau inutil locuri în parcările de reşedinţă sau blocau trotuarele, îngreunând traficul pietonal. Totodată, câteva dintre ele serveau drept „adăposturi”pentru oamenii străzii. Contez într-o mare măsură pe implicarea locuitorilor Sectorului 4 în demersurile noastre, prin care ne propunem eliberarea, salubrizarea și înfrumusețarea domeniului public din Sectorul 4” a declarat Cristian Popescu-Piedone, Primarul Sectorului 4.

Cookies