Se repară trotuarele de pe Strada Mihai Eminescu din București. Lucrările ar trebui să dureze două luni și jumătate

18 mart. 2023
532 Afișari
Se repară trotuarele de pe Strada Mihai Eminescu din București. Lucrările ar trebui să dureze două luni și jumătate
Se repară trotuarele de pe Strada Mihai Eminescu din București. Lucrările ar trebui să dureze două luni și jumătate. Sursa foto: Facebook - Nicorel Nicorescu

Trustul de Clădiri Metropolitane București reabilitează trotuarele de pe Strada Mihai Eminescu din București. Acestea ar trebui să fie finalizate peste două luni și jumătate.

Se lucrează la trotuarele de pe Strada Mihai Eminescu din București

Reabilitarea trotuarelor de pe Strada Mihai Eminescu din București se realizează în baza unui contract de 4,7 milioane de lei, beneficiar fiind Administrația Străzilor București, a transmis Nicorel Nicorescu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Astfel, în urma lucrărilor, se vor scoate pavelele degradate, se vor înlocui toate bordurile mici, iar alveolele pentru spațiul verde vor fi refăcute.

De asemenea, va fi reparat stratul suport. Bordurile mari de granit vor fi înlocuite doar în locurile unde este cazul.

În zonele trecerilor de pietoni, bordurile vor fi coborâte pentru a permite accesul cu ușurință al persoanelor cu handicap.

Proiectul de reabilitare are un termen de execuție de două luni și jumătate, iar TCMB SA a alocat acestui șantier 35 de muncitori pentru ca lucrările să se încadreze în termen. De asemenea, muncitorilor li s-au pus la dispoziție utilajele necesare pentru finalizarea reparațiilor la trotuare.

Nicorel Nicorescu a precizat faptul că aceste lucrări sunt doar pentru repararea trotuarelor, nu sunt investiții de reabilitare completă a arterei. În acest caz, procedura ar fi fost de durată și era nevoie de studii de fezabilitate, realizarea unui proiect tehnic etc.

Pe Bd. Magheru și în Piața Romană, trotuarele sunt lăsate să se degradeze

În imediata apropiere a Străzii Mihai Eminescu se află Bulevardul Magheru, unul dintre cele mai importante și circulate zone din București. La o aruncătură de ochi, se poate observa cum pavajul este spart pe alocuri, stâlpișorii de pe trotuare sunt căzuți, iar spațiile verzi sunt neîngrijite, conform unui articol hotnews.ro.

Nici în Piața Romană lucrurile nu stau diferit, iar trotuarele pe care pietonii ar trebui să circule sunt lăsate să se degradeze.

În urmă cu 11 ani, aceste două zone au beneficiat de lucrări de reabilitare, iar de atunci primarii PMB nu au acordat atenția necesară acestora.

Hotnews.ro a contactat reprezentanții PMB, iar aceștia au transmis că situația străzilor din zonele aferente va fi remediată.

La mijlocul lunii acesteia, oficialii PMB spuneau că Administrația Străzilor a demarat lucrări la trotuare în centrul orașului și în zona Dorobanți. În decursul acestui an, reabilitate vor fi și trotuarele din Piața Romană.

Te-ar mai putea interesa și: 

Cookies