Primăria Sectorului 1 a dat startul înscrierilor în subprogramul multianual „Modernizarea ascensoarelor din blocurile de locuințe”. Aceste lucrările de modernizare vizează doar ascensoarele și părțile comune ale blocurilor.
Primăria Sectorului 1 a anunțat bucureștenii prin intermediul unui comunicat că pot cere să le fie modernizate lifturile din blocurile în care locuiesc. Înscrierea este voluntară. Aceasta se realizează exclusiv prin voința Asociației de Proprietari, conform hotărârii Adunării Generale.
PS1 a spus că asociațiile de proprietari vor primi, până la finalul acestei săptămâni, atât înștiințările privind lansarea subprogramului, cât și modelele documentelor necesare înscrierii în program.
Iată care sunt acestea:
Toate etapele tehnice și administrative vor fi derulate de către administrația locală a Sectorului 1. Cu scopul ca modernizarea ascensoarelor să fie un proces cât mai simplu.
Am deschis sesiunea de înscrieri în cadrul Subprogramului multianual >, parte a Programului de îmbunătățire a Eficienței Energetice, care vizează realizarea de lucrări de intervenție asupra ascensoarelor existente, în scopul creșterii eficienței energetice, al siguranței în exploatare și al îmbunătățirii condițiilor de utilizare pentru locatari.
Lucrările de modernizare vizează doar ascensoarele și părțile comune ale blocurilor, fără a afecta în vreun fel proprietatea individuală asupra locuințelor, a transmis PS1.
PS1 a precizat că înlocuirea lifturilor este asimilată unor lucrări de eficientizare energetică. Astfel, în conformitate cu art. 13 alin. (3) din OUG nr. 18/2009 și cu Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr. 564/30.12.2025, asociațiile de proprietari trebuie să contribuie cu 10% din costul final al lucrărilor de intervenție, proporțional cu cota-parte indiviză aferentă fiecărei proprietăți individuale.
Iată care sunt beneficiile acestui program:
Conform documentației tehnico-economice aprobate, implementarea Subprogramului conduce, în principal, la:
Toate lucrările se vor executa în baza documentațiilor tehnice aprobate și avizate, cu respectarea normelor în materie.
Asociațiile de Proprietari interesate vor depune, în termen de 30 de zile din momentul în care primesc comunicarea primăriei, un dosar complet care va cuprinde Cererea de înscriere.
Acesta trebuie să mai dețină următoarele documente:
De asemenea, PS1 a spus că în situația în care, la nivelul aceluiași condominiu, funcționează mai multe asociații de proprietari, înscrierea imobilului în Subprogram se realizează numai cu condiția depunerii documentației complete de către fiecare asociație în parte, potrivit celor de mai sus.
Ei bine, consilierii locali ai Sectorului 1 au votat la finalul lunii decembrie 2025 proiectul prin care se aprobă documentația tehnico-economică și indicatorii aferenți investiției „Modernizarea ascensoarelor din blocurile de locuințe și clădiri publice din Sectorul 1 al Municipiului București”.
Modernizarea lifturilor din blocurile de locuințe este o investiție estimată la 381 milioane lei. În urma acestui proiect ar urma să fie reabilitate undeva la 1.428 de lifturi, la 1.308 scări de bloc.
PS1 a locat fonduri și pentru modernizarea a 12 lifturi vechi în patru spitale din Sectorul 1 și cinci lifturi în școli.
Durata de implementare a proiectelor este de 42 de luni.
Asociațiile de proprietari pot depune documentația la sediul instituției din Piața Mureș nr. 18-24, de pe 1 februarie 2026.
De asemenea, pentru a eficientiza activitatea de depunere a actelor și pentru a evita aglomerația la ghișee, se vor putea face programări pentru înscrierea în program on-line pe platforma programare.primariasector1.ro.
Cei care întâmpină neclarități pot consulta PS1 prin: