Se repară gropile din București. PMB a anunțat lista străzilor și bulevardelor

06 feb. 2026
548 afișări
Se repară gropile din București. PMB a anunțat lista străzilor și bulevardelor
Se repară gropile din București. PMB a anunțat lista străzilor și bulevardelor / Sursa foto: PMB / Facebook

Primăria Capitalei a anunțat că a început lucrările de reparare a gropilor din carosabil, după iarna care a afectat mai multe străzi din București. Până acum au fost identificate 585 de gropi pe 76 de artere principale.

PMB a dat startul lucrărilorde reparare a gropilor din carosabil

Primăria Municipiului București a anuțat bucureștenii că de astăzi, 6 februarie, au început lucrările de reparare a gropilor din carosabil.

Până acum au fost identificate 585 de gropi pe 76 de artere principale. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.

Am început, azi, marea acțiune de plombare a gropilor din carosabil! Anul acesta am avut o iarnă destul de rece, cu două episoade serioase de zăpadă. Străzile au avut de suferit.
Însă, ca de fiecare dată, imediat ce vremea ne permite, începem reparațiile. Până acum, Administrația Străzilor a inventariat 585 de gropi de pe 76 de artere. Toate au fost inspectate fizic, pe teren, pentru a ști dimensiunea lor și pentru a verifica dacă ceea ce raportează șoferii pe Waze corespunde cu realitatea, a declarat PMB.

Pe ce străzi vor interveni echipele de muncitori

PMB a mai precizat că atât astăzi cât și în perioada următoare, muncitorii intervin pe străzi pentru a repara gropile.

Iată care sunt acestea:

  • Lacul Tei,
  • Teiul Doamnei,
  • Doamna Ghica,
  • Mihai Bravu,
  • Calea Văcărești,
  • Str. Șerban Vodă,
  • Bd. 11 Iunie,
  • Bd. George Coșbuc,
  • Bd. Regina Maria,
  • Bd. Metalurgiei,
  • Str. Dimitrie Bolintineanu,
  • Str. Cavafii Vechi.

De asemenea, în Sectoarele 1 și 6, intervențiile se realizează în colaborare cu primăriile de sector.

În plus, fiecare primărie de sector trebuie să facă reparații și investiții în infrastructura pe care o are în administrare.

Momentan, lucrăm cu asfalt rece, o mixtură potrivită pentru temperaturile de afară. Vom profita de fiecare zi în care nu plouă, nu ninge, și temperatura este de peste 0 grade.

Pentru ca voi, șoferii, să circulați în siguranță! Pe măsură ce finalizăm cele 585 de gropi, vom identifica și începe altele. Ajungem peste tot în București, a mai spus PMB.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies