ARHIVA B365

Se reduc comisioanele la plata cu cardul

Guvernul va limita comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cardurile de credit.

„Instituţiile emitente nu pot aplica instituţiilor acceptante comisioane interbancare mai mari de 0,2% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de debit, respectiv comisioane interbancare mai mari de 0,3% din valoarea fiecărei operaţiuni efectuate prin utilizarea cardurilor de credit”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

De asemenea, Guvernul vrea să introducă clauze minime în contractele dintre băncile care instalează terminale electronice de plată sau operează plăţi electronice şi comercianţii care le utilizează, pentru ca firmele să cunoască în detaliu costurile pe care le vor suporta.

„Acordurile dintre instituţiile acceptante şi beneficiarii plăților vor conţine informații detaliate referitoare la valoarea comisioanelor pentru serviciile prestate acestora, a comisioanelor interbancare, precum şi a comisioanelor suplimentare aplicate în funcţie de marca și categoria respectivelor carduri de plată”, se mai spune în proiectul de act normativ, citat de realitatea.net.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button