Se redeschide șantierul „Cinema Favorit”, la aproape 2 ani de la rezilierea contractului și sistarea lucrărilor. Se va transforma în Centru Cultural European

25 iul. 2023
1954 afișări
Se redeschide șantierul
Se redeschide șantierul "Cinema Favorit", la aproape 2 ani de la rezilierea contractului și sistarea lucrărilor. Se va transforma în Centru Cultural European | Sursa foto: Facebook - Primăria Sectorului 6

Reîncep lucrările la Cinematograful Favorit din Sectorul 6 după ce șantierul a fost deblocat, a anunțat Primăria Sectorului 6. Aici se vor organiza spectacole, activități culturale, cursuri de dans, pictură și altele.

Cinematograful Favorit va fi gata în 24 de luni, promite primarul Sectorului 6

Primarul Ciprian Ciucu a transmis că pe perioada în care nu s-au realizat lucrări la Cinematograful Favorit, acesta a fost pus în conservare. Iată ce a mai spus acesta:

Faptul că am organizat o nouă licitație pentru lucrări a durat un an, dar dacă mergeam în justiție, dura mai mult și tot nu o scoteam la capăt. A durat pentru ca sunt mii de “P”-uri, cum le numesc colegii mei, adică mii de poziții în caietul de sarcini pentru care comisia de evaluare a trebuit să verifice calitatea și cantitatea pentru fiecare scaun în parte, șurub, sac de ciment, element de gresie sau mobilier, structuri, fiecare echipament fiecare fir de orice, fiecare scândură etc.

Edilul a mai spus că numeroase astfel de elemente au fost verificate de mai multe ori în ofertele primite:

Înainte de asta am făcut evaluări și expertize pentru a știi exact unde oprim lucrările și cum le lăsăm în conservare.

Vă mulțumesc pentru întelegere și așteptare! Si le multumesc cetățenilor din Iniţiativa Favorit pentru monitorizarea constanta a situației și pentru atitudinea asertivă!

Primăria Sectorului 6 a anunțat, pe pagina de Facebook, că lucrările vor avea o durată de 24 de luni, începând de marți, 25 iulie.

La Cinematograful Favorit vor fi organizate:

  • spectacole,
  • activități culturale,
  • cursuri de teatru, dans, pictură,
  • vizionări ale transmisiunilor sportive importante.

Cinematograful Favorit a fost cândva unul dintre cele mai mari din București. În timpul perioadei comuniste, acestea avea în jur de 944 de spectatori zilnic, după Cinematograful Patria.

Începând cu anul 2000, acesta și-a închis porțile.

După ce vor fi finalizate lucrările, acesta va fi dotat cu:

  • cinematograf 3D,
  • sală de spectacole multifuncţională cu o capacitate de 706 locuri,
  • două săli de dans şi balet cu suprafaţa de 150 metri pătrați fiecare,
  • bibliotecă publică,
  • în holul de la parter vor putea fi organizate vernisaje.

În august 2022, PS6 anunța că a fost reluată atribuirea contractului pentru continuarea lucrărilor la „Cinema Favorit”

În luna august a anului trecut, Primăria Sectorului 6 transmitea că a fost reluată atribuirea contractului pentru continuarea lucrărilor la Cinematograful Favorit. Contractul cu firma care s-a ocupat inițial de proiect a fost reziliat.

Lucrările la Cinematograful Favorit au fost sistate în octombrie 2021, după ce firma de construcții a cerut actualizarea prețurilor din contract. Acest lucru a avut loc ca o urmare a majorării prețurilor materialelor, după cum anunța acea firmă.

Primarul Ciprian Ciucu informa că inițial licitația a fost câștigată cu 54 de milioane de lei, iar în baza actualizărilor suma ar fi trecut de 100 de milioane de lei. Cu toate acestea, firma susținea în 2020 că majorarea ar fi ridicat suma până la 88,5 milioane de lei, conform HotNews.ro.

Pentru a nu lăsa lucrarea nefinalizată, Primăria Sectorului 6 a hotărât în acea perioadă să facă o nouă evaluare și să înceapă o nouă procedură de atribuire a contractului. Primul contract a fost reziliat de comun acord. S-a decis ca respectiva firmă să pună lucrările începute în conservare.

Iată ce se afla în anunțul de participare, potrivit Profit.ro:

Proiectul Centrul Cultural European Favorit își propune realizarea unui obiect reprezentativ pentru zonă, având în vedere că de-a lungul timpului Cinema Favorit a căpătat o anumită notorietate. Volumul trebuie sa aibă personalitate, valoare de “icon” pentru zonă, să reprezinte un centru cultural pentru cartierul Drumul Taberei.

Clădirea rezultată în urma consolidării, extinderii și modernizării va reprezenta un punct de reper atât la nivelul zonei cât și la nivel urban. Obiectivul proiectului este realizarea unui spațiu cultural destinat tinerilor, în scopul stimulării aptitudinilor creatoare, în scopul dezvoltării și valorificării unei relații directe între limbaje și mijloace artistice diferite. În același timp, se urmărește promovarea identităților culturale în context european și a formelor de comunicare între public și artist.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies