HANUL GABROVENI a fost redeschis. CUM ARATĂ ACUM

de:
17 sept. 2014
7 Afișari
HANUL GABROVENI a fost redeschis. CUM ARATĂ ACUM

INAUGURARE HANUL GABROVENI. Hanul Gabroveni este de joi noul centru cultural-artistic al Capitalei. Inaugurarea oficială a fost făcută de primarul general, Sorin Oprescu în prezența premierului Victor Ponta, dar și a zeci de personalități din domeniul cultural, artistic si academic.

Hanul Gabroveni a avut un trecut as spune“inflacarat”. Asta ca sa trecem cu zambetul pe buze prin istoria, de peste doua secole, a acestui monument istoric, care a ars de cateva ori. Acum 2 ani si jumatate, cand am inceput restaurarea hanului, aici era o ruina. Ne-am asumat ca vom readuce monumentul cat mai aproape de original. S-au folosit tehnici tradiţionale de construcţie, îmbinate discret cu modalităţi de consolidare ultra-moderne. S-a conservat si s-a valorificat tot ceea ce se putea si avea valoare istorica. Si s-a reusit, ceea ce vedeti astazi. Ii invit pe bucuresteni, si nu numai, sa viziteze hanul Gabroveni in zilele in care isi va deschide portile pentru public, respectiv pe 20 si 21 septembrie. Si ii asteptam la expozitiile, concertele, spectacolele, care vor avea loc aici, de acum inainte”, a declarat primarul general, Sorin Oprescu. 

INAUGURARE HANUL GABROVENI In cadrul manifestarii, Edilul-sef a acordat diplome IN HONORIS unor personalitati care, prin activitatea lor, au promovat valorile romanesti in lume. Printre cei care au primit diplome se numără Emil Hurezeanu, Alexandru Arșinel, Stela Popescu, medicii care au supraviețuit accidentului aviatic din Apuseni, Radu Zamfir, Valentin Calu și Cătălin Pivniceru, dar și Andi Moisescu, Iuliana Tudor, Razvan și Dani sau Teo Trandafir.

Odată cu inagurarea Hanului Gabroveni a avut loc și deschiderea oficială a Zilelor Bucureștiului. „Va invit cu drag să sarbatorim impreuna 555 de ani de atestare documentara a orasului nostru. Colegii mei v-au pregatit surprize frumoase la Piata Constitutiei, in parcul Cismigiu, la Piata Universitatii si aici in Centrul istoric. Indemnul meu este sa iubim orasul in care am ales sa traim. Declar deschise Zilele Bucurestiului!”, a spus Sorin Oprescu. 

Prezent la eveniment, Victor Ponta, a declarat: ” Vreau doar sa urez”La multi ani!” Bucurestiului la aniversarea a 555 de ani. 20 septembrie este o zi fericita in care se sarbatoreste Bucurestiul. Il felicit pe domnul Primarul General pentru faptul ca reuseste proiecte care trebuiau facute de foarte mult timp, dar care, pana la urma, prind viata . O spun inca o data, tot ceea ce va tine de colaborarea pana la urma normala intre Guvern si Primaria Generala sau primariile de sector, o sa facem. Pentru ca am constatat, si eu si Primarul General, ca atunci cand muncim impreuna avem mai mult spor.”

INAUGURARE HANUL GABROVENI În urma procesului de consolidare, restaurare și extindere, Hanul Gabroveni dispune acum de o sală mare de spectacole cu 200 de locuri, de o sala mai mică de 70 de locuri, de o sala care ar putea avea destinatia de studio, sau, uneori, de repetitie, de patru săli de expozitie, birouri, de o cafenea, dar și de un punct de informare turistică.

HANUL GABROVENI. Hanul Gabroveni – monument istoric clasa A, este un monument de arhitectură, construit între anii 1804 și 1818. Este situat în Centrul Istoric al Capitalei, între strada Lipscani și stradă Gabroveni.

REDESCHIDERE HANUL GABROVENI. Renovarea Hanului Gabroveni a inceput in ianuarie 2012 si a presupus mai multe tipuri de lucrari:

– Conservare;

– Consolidare;

– Restaurarea Hanului Gabroveni, a pasajului său comercial şi punerea în valoare a
monumentului istoric clasa A – Hanul Gabroveni – Pasajul Comercial;

– Extinderea clădirii existente cu un corp nou.

RENOVARE HANUL GABROVENI. Principiul fundamental al soluţiei de arhitectură propuse a fost realizarea unei restaurări cât mai fidele a originalului, restaurare ce foloseşte tehnici tradiţionale de construcţie, îmbinate discret cu modalităţi de consolidare ultra-moderne.

CITEȘTE ȘI: ZILELE BUCUREŞTIULUI 555 ANI. Hanul Gabroveni, inaugurat de ZILELE BUCUREŞTIULUI 2014. PROGRAMUL EVENIMENTELOR DE ZILELE BUCUREȘTIULUI 555

RENOVARE HANUL GABROVENI. Finisajele şi materialele folosite au fost alese astfel încât să se înscrie în stilul epocii.

RENOVARE HANUL GABROVENI. Costurile de realizare a proiectului au fost asigurate din mai multe surse: bugetul local al Primăriei Municipiului București și contribuția Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European, prin Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Unitatea de Management a Proiectelor SEE (UMP).

INAUGURARE HANUL GABROVENI. „Suma totală cheltuită pentru realizarea și finalizarea obiectivului de investiții „Hanul Gabroveni” a fost de 37.362.216 lei (TVA inclus). Din această sumă, conform indicatorilor tehnico economici aprobați, 23.633.147 lei (TVA inclus) reprezintă contribuția Primăriei Generale și 13.729.068 lei contribuția asigurată prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European. Din totalul investiției, 28.145.788 lei (TVA inclus) sunt lucrări de construcție, din care Primăria Municipiului București a asigurat 21.189.388 lei, iar finanțatorii norvegieni 6.956.400 Lei (inclusiv TVA)”, anunță Municipalitatea.

Cookies