VREMEA

Se răceşte VREMEA ÎN BUCUREŞTI. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

VREMEA IN BUCURESTI AZI, MARŢI, 17 MARTIE 2015. Temperaturile scad puţin din a doua zi a săptămânii, apropiindu-se de valorile normale pentru această perioadă a anului. În Bucureşti, la amiază vor fi aproximativ 10 grade Celsius. Cerul va fi senin dimineaţa, dar se va înnora treptat începând de după-amiază, iar vântul va fi mai agitat pe parcursul zilei.

PROGNOZA METEO AZI, MARŢI, 17 MARTIE 2015. Marţi, vremea rămâne caldă în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, în timp ce în restul teritoriului temepraturile scad şi devin cele potrivite datei din calendar. Iar cerul, mai mult senin dimineaţa, se va înnora treptat pe parcursul zilei şi la începutul nopţii în regiunile estice, sud-estice şi parţial în cele sud-vestice, unde cu totul izolat va ploua slab, iar local în Carpaţii Meridionali şi izolat în Orientali se vor semnala precipitaţii mixte. Abia în a doua parte a nopţii, înnorările vor fi tot mai accentuate în jumătatea de est a ţării, unde pe alocuri apar precipitaţii slabe, mixte în Dobrogea si mai ales ninsori în Moldova şi zona montană. Vântul are şi el intensificări la munte şi în regiunile extracarpatice, iar maximele zilei pornesc de la numai 3 grade în Delta Dunării, însă ating 17 grade în Dealurile de Vest, anunţă romaniatv.net.

VREMEA IN BUCURESTI MÂINE, MIERCURI, 18 MARTIE 2015. Miercuri, vremea continuă să se răcească, în Capitală, astfel că va fi o zi mai rece decât ar fi normal la această dată, aproximativ 5 grade C vor indica termometrele la amiază. Iar cerul se anunţă mai mult noros şi trecător cad precipitaţii slabe mixte. Totuşi, vântul nu se agită prea tare.

PROGNOZA METEO MÂINE, MIERCURI, 18 MARTIE 2015. Miercuri, vremea va continua să se răcească, devenind normală din punct de vedere termic în regiunile intracarpatice şi chiar mai rece decât ar fi normal în restul ţării. Aşadar, maximele amiezii nu mai depăşesc 0 grade în câteva localităţi din Moldova, în timp ce în Banat încă se mai ating 12 grade. Iar cerul va fi acoperit de nori în regiunile sudice, estice şi centrale, unde se aşteaptă precipitaţii slabe, mai ales ninsori în Moldova şi la munte şi mixte în Dobrogea, cea mai mare parte a Olteniei şi local în Muntenia şi Transilvania. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, mai răzbate şi soarele şi numai izolat apar câteva ploi slabe. Iar vântul dă şi el semne de agitaţie în cursul zilei la munte şi în estul şi sud-estul ţării.

VREMEA IN BUCURESTI, JOI, 19 MARTIE 2015. Joi va fi o zi mohorâtă şi rece, cu cer acoperit de nori ce lasă din când în când precipitaţii slabe mixte. Iar vântul suflă mai alert, intensificând senzaţia de rece dincolo de cele aproximativ 5 grade C pe care le vor indica termometrele la amiază.

PROGNOZA METEO, JOI, 19 MARTIE 2015. Joi, în sudul, estul şi parţial în centrul ţării, precum şi în zonele montane aferente, vremea va fi în general închisă şi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Temporar, vor fi precipitaţii mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. În restul teritoriului, temperaturile sunt cele normale, înnorările doar temporare şi predomină ploile, puţine şi slabe cantitativ. Vântul încă suflă cu putere pe crestele montane, dar trecător şi izolat mai are răbufniri şi prin sudul şi vestul ţării. Prin urmare, maximele zilei pornesc de la numai 1…2 grade în depresiuni şi în câteva localitaţi din regiunile sudice şi abia mai ating 10….11 doar izolat, în vest.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button