Se pun noi schele de reabilitare termică pe 41 de blocuri din Bucureşti. VEZI CARE

de:
04 sept. 2012
0 afișări
Se pun noi schele de reabilitare termică pe 41 de blocuri din Bucureşti. VEZI CARE

Indicatorii tehnico-economici actualizaţi, privind obiectivele de investiţii cuprinse în programul multianual de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, au fost aprobaţi la ultima şedinţă de Consiliu Local Sector 4. 

Astfel, preţurile aprobate în anii 2009-2011 au fost majorate în prezent ca urmare a creşterii cursului valutar leu-euro, din cauza creşterii TVA de la 19 la 24% dar şi ca urmare a obligativităţii de a fi închise balcoanele blocurilor, au explicat pentru B365.ro reprezentanţii administraţiei locale. 

„Lucrările de reabilitare termică pentru cele 41 de blocuri incluse în programul multianual de reabilitare termică vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an”, a precizat pentru B365.ro Adrian Cormoş, directorul de Investiţii din cadrul Primăriei Sectorului 4. 

Lista blocurilor care vor fi reabilitate termic, în următoarea perioadă, precum şi costurile aferente lucrărilor de anvelopare poate fi consultată aici. 

Administraţia locală şi-a propus ca, până la începutul sezonului rece, lucrările de reabilitare termică să includă un număr de aproape 10.000 de locuinţe, lista fiind prezentată de B365.ro aici

Vezi aici ce blocuri vor mai fi reabilitate termic şi în alte sectoare din Bucureşti

Cookies