Se poate dona sânge la Universitatea Politehnica Bucureşti, începând de luni

de:
23 feb. 2014
0 afișări
Se poate dona sânge la Universitatea Politehnica Bucureşti, începând de luni

Voluntarii interesaţi să doneze sânge şi/sau celule stem sunt aşteptaţi în oricare dintre cele cinci zile, între orele 8.00 şi 12.00, se precizează într-un comunicat remis de UNSR.

Organizatorii precizează că, în schimbul sângelui donat, voluntarii vor putea efectua, gratuit, un set de analize, iar cei care lucrează vor beneficia şi de o zi liberă şi de bonuri valorice, scrie Mediafax. 

Demersul de recoltare face parte din campania naţională „Sângele înseamnă viaţă! Donează sânge şi/sau celule stem!”.

Cookies