Încă de astăzi, temperaturile au început să crească față de cele înregistrate ieri și alaltăieri, când ne-am bucurat de puțină ploaie în Capitală. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), de mâine începe să se încălzească din nou. Astfel, vom avea parte de o vreme călduroasă în toată jumătatea de sud a țării, implicit în București.
Nu vom mai ajunge însă la temperaturi de peste 35 de grade Celsius. La stațiile meteo Băneasa și Filaret se vor înregistra cel mult 32-33 de grade Celsius. Totuși, în cartierele unde nu prea există spații verzi și copaci, la sol, căldura se va resimți mai tare.
Vom avea parte de cer senin, cu câțiva nori pe ici, pe colo, și vânt care va adia ușor. Spre seară, când temperaturile încep să coboare, vântul va sufla până la moderat.
În acest weekend, bucureștenii scapă de nopțile tropicale, astfel că temperaturile nu vor mai trece de 20 de grade Celsius. Minimele din timpul nopții se va încadra între 16 și 19 grade.
Cine alege să își petreacă weekendul pe litoral va avea parte de vreme bună și apă caldă. Maxima se va ridica la cel mult 30 de grade în Constanța și în stațiunile de la țărmul mării. Apa va fi numai bună pentru înot și va avea aproximativ 24 de grade Celsius. Soarele nu va arde foarte tare pentru că în timpul zilei își vor face apariția și câțiva nori.
Cei care vor să fugă de căldură pot alege o destinație montană, unde temperaturile vor fi mai scăzute decât în restul țării. Termometrele vor arăta valori începând de la 24 de grade, iar în timpul nopții, în depresiunile intramontane, minima va ajunge chiar și la 11 grade Celsius. Vântul va sufla ușor în timpul zilei, însă spre seară și noaptea va avea unele intensificări.
În unele zone de deal și de munte va ploua sporadic și pe arii restrânse. Averse slabe vor mai fi pe alocuri și în Maramureș, dar și în nordul Moldovei, însă per total va fi o vreme numai bună de relaxare.
Te-ar mai putea interesa și: