Primăria Sectorului 2 modernizează un centru de recuperare neuromotorie pentru persoane cu dizabilități. Proiectul este realizat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primăria Sectorului 2 a anunțat că va moderniza centrul de servicii de recuperare neuromotorie pentru persoanele cu dizabilități, de pe Șoseaua Pantelimon nr. 301.
Centrul va avea mobilier nou, echipamente de ultimă generație de terapie combinată, aparate de fizioterapie adaptate celor mai noi cerințe și aparate multifuncționale pentru antrenarea tuturor grupelor musculare.
Ne dorim ca persoanele cu dizabilități să reuşească să îşi păstreze măcar parţial autonomia personală, respectiv capacitatea de a se administra singuri sau cu ajutor”, a transmis Primăria Sectorului 2 pe Facebook.
Centrul pentru persoane cu nevoi speciale va fi modernizat prin PNRR.
PS2 a transmis că zilele următoare urmează să fie semnat contractul, pentru a putea fi implementat proiectul.
Valoarea totală a proiectului este de 362.000 de lei:
Valoarea totală a proiectului este de 362.000 de lei, contractul urmând să fie semnat zilele acestea pentru a putea fi implementat. Finanţarea a fost obţinută de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 2, instituţie aflată în subordinea Consiliului Local al Sectorului 2.
Serviciile centrului de recuperare vor fi disponibile doar pentru persoanele adulte încadrate în grad de handicap cu domiciliul pe raza Sectorului 2.
Primăria a mai spus că centrul are o capacitate de 45 de locuri/lună, în 2 serii a câte 10 zile.
Primăria Sectorului 6 a anunțat că se va construi un nou centru pentru persoane cu dizabilități în sector.
Cu ajutorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, PS6 va ridica un centru de recuperare locomotorie, în regim ambulatoriu, pe Aleea Danaide nr. 2.
Proiectul a fost votat în Consiliul Local al Sectorului 6 luni, 28 august 2023.
Noul centru din S6 se va numi „Constantin Brâncuși” și va oferi intervenții specializate centrate pe recuperarea neuromotorie, adaptate nevoilor individuale, identificate prin evaluare: kinetoterapie, fizioterapie, mesaj terapeutic, terapie neurofeedback (reabilitare prin stimulare cognitivă asistată de computer).
Citește mai multe AICI.
Te-ar putea interesa și: