Se instalează noi echipamente de fitness în jurul blocurilor din Bucureşti. Unde vor fi amplasate

de:
10 mart. 2014
0 Afișari
Se instalează noi echipamente de fitness în jurul blocurilor din Bucureşti. Unde vor fi amplasate

Noile echipamentele de fitness urmează să fie instalate de administraţia locală în mai multe locuri din Sectorul 2, cele mai multe fiind amplasate în jurul blocurilor de locuinţe, la următoarele adrese: 

la intersecţia străzilor Teleajen cu Ţepeş Vodă, str. Elena nr.2, Aleea Avrig bl.P4-P5, str. Amiral Murgescu, parcul Sfântul Pantelimon, Bd. Chişinău nr.21, la intersecţia dintre bulevardele Basarabia şi Chişinău la blocul M22. str. Deleni, str. Cristea mateescu, Al. Petre Antonescu, la un capăt al tramvaiului 16.

„Întrucât ştim că timpul este foarte preţios pentru fiecare dintre noi, am decis să venim în sprijinul cetăţenilor prin instalarea acestor echipamente de fitness cât mai aproape de casa fiecăruia. Astfel, toţi locuitorii Sectorului 2 se vor putea bucura de beneficiile mişcării în aer liber, fără să mai fie nevoiţi să ajungă la sală sau în parc pentru a putea face puţină mişcare. Graficul lucrărilor se va efectua, conform contractelor subsecvente, în perioada 10 martie 2014 – 31 iulie 2014”, a declarat pentru B365.RO primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu.

Echipamente noi de joacă, lângă blocurile de locuinţe

De asemenea, acolo unde echipamentele de joacă din mini-părculeţele de la complexurile imobiliare au fost deteriorate, ele vor fi înlocuite cu unele noi. Astfel, se vor schimba leagănele, balansoarele, caruselele şi căsuţele din următoarele locaţii: str. Elena nr.2, Bd. Dimitrie Pompei (la capătul tramvaiului 16), Al.Petre Antonescu nr.6, la intersecţia dintre str. Simetriei şi str. Recreerii, la bl.17 de pe Şos. Mihai Bravu, la blocurile 22-23 şi 24-25 de pe str. Marcu Armaşu, la intersecţia străzilor Floruţă Ion şi Oituz, pe str. Pescăruşului nr.1, la intersecţia Şos. Pantelimon cu str. Amiral Murgescu, pe Bd. Basarabiei nr.62 bl.34, la intersecţia dintre str. Sânziene şi Teiul Doamnei nr.5 (spate bl.27), la intersecţia dintre str. Valea Măgurei şi Minerilor, Aleea Cislău nr.4 bl.10, la intersecţia dintre Şos. Vergului şi str. Sticlăriei (Şcoala Libaneză), la intersecţia dintre străzile Zalău şi Declamării, pe str. Cremeniţa (în spatele sediului Poliţiei Locale) şi pe Al. Deleni.

Şi în acest caz, echipamentele de joacă urmează să fie puse în funcţiune, etapizat,până la sfârşitul lunii iulie 2014.

Conform administraţiei locale, şi locurile de joacă din jurul mai multor blocuri de locuinţe din Sectorul 2 vor fi îmbunătăţite. Astel, aici urmează să fie montată o suprafaţă antitraumă din tartan turnat, după cum urmează: la blocul M22 la intersecţia dintre bulevardele Chişinău şi Basarabia, pe Mihai Bravu nr.190, pe str. Mieilor, la bl. P4-P5 de pe Al. Avrig, pe str. Irimicului, al bl.D11 de pe str. Ciocârliei, pe str.Deleni şi pe str. Elena nr.2. Lucrările ar urma să fie finalizate, în totalitate, până pe data de 30 septembrie 2014.

Cookies