Se încălzește în București. PROGNOZA METEO 26-28 DECEMBRIE

de:
26 dec. 2015
0 Afișari
Se încălzește în București. PROGNOZA METEO 26-28 DECEMBRIE

VREMEA ÎN BUCUREȘTI

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ, 26 DECEMBRIE. Vremea se va menţine caldă pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade. Cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă sau nebulozitate. Vântul va sufla slab şi moderat.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ, 27 DECEMBRIE.  Valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă şi vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Dimineaţa, dar mai ales noaptea vor fi condiţii de ceaţă sau nebulozitate joasă.

PROGNOZA METEO LUNI, 28 DECEMBRIE.  Vremea se va menţine deosebit de caldă şi în general frumoasă. Temperatura maximă va fi de 12, 13 grade, iar cea minimă în jur de 0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Mai ales dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă, potrivit romaniatv.net. 

VREMEA ÎN ȚARĂ

PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ, 26 DECEMBRIE.  Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade in estul Transilvaniei si 14, 15 grade in nordul Munteniei.

Cerul va fi variabil, dar în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, local dimineaţa şi pe spaţii restrânse apoi, se va semnala nebulozitatea joasă şi ceaţă. Izolat, în special în Transilvania şi Maramureş, vor fi ploi slabe sau burniţă, iar la munte vor fi posibile precipitaţii mixte.

În celelate zone, ceaţa va fi prezentă pe areale restrânse, dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali şi trecătore în partea de est a teritoriului.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ, 27 DECEMBRIE.  Valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă şi vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, mai ales în partea de sud şi de est a ţării.

Cerul va avea înnorări în regiunile nordice, îndeosebi în cursul nopţii, când izolat, vor fi posibile ploi slabe. În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar în zonele joase de relief, cu precădere din Banat, Crişana şi Transilvania, pe arii restrânse ziua şi local noaptea se va semnala ceaţă sau nebulzitate joasă şi vor fi condiţii de burniţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi în jur de 18 grade în zona subcarpatică a Munteniei, Olteniei şi Moldovei.

PROGNOZA METEO LUNI, 28 DECEMBRIE.  În vestul, nord-vestul şi centrul ţării vremea va fi în general închisă, cu nebulozitate stratiformă şi ceaţă izolat persistentă şi asociată cu burniţă, condiţii în care valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, regimul termic cu mult peste cel normal la această dată, iar mai ales dimineaţa se va forma ceaţă. În partea a doua a intervalului, nebulozitatea se va accentua şi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare local în Moldova precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, pe spaţii restrânse în Transilvania şi mai ales sub formă de ploaie, doar izolat, în Dobrogea şi Muntenia.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar spre sfârşitul nopţii şi în estul teritoriului. Temperaturile maxime vor avea valori de la 2, 4 grade în regiunile intracarpatice, pana la 17,18 grade in nordul Munteniei.

Cookies