ÎN BUCUREȘTI

Se fură într-o veselie din gardul Casei Poporului din București. Și, la urma urmelor, al cărui popor e Casa Poporului?

În ultimii ani, mai mulți arhitecți din București au venit cu abordări moderne și propuneri de design pentru “Schimbarea la față a Casei Poporului”. Cu idei de urbanism prin care mega-structura să fie asimilată vizual-cerebral și de poporul căruia îi aparține doar cu numele. Unii au propus să-i învelească fațadele cu plăci minerale compozite. Arhitectul Dorin Ștefan a venit cu ideea să fie înconjurată cu un parc englezesc, “un parc-codru, cu copaci foarte înalți, care să înece tot terenul liber. La fel ca la Central Park”. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Casa Poporului rămâne fermă pe poziția ei de Godzilla mutantă dominatoare. Cu toată estetica ei agresivă. Colosală, urâtă și total anacronică. Mai nou, au început să dispară bucăți întregi din decorațiile de pe gardul “Palatului Nebunului”, cum i se spunea în anii '80. Dar dacă poporul fură de la popor, asta se poate numi furt?

Megalomanie. Populism. Opera unui pitic care-a vrut să lase în urmă lui ceva Mare. Foarte mare. Colosal de mare. Cea mai mare. O mega-construcție simbolică pentru trecutul și pentru prezentul României. Templul politicii, înainte și după 1989, Palatul Parlamentului. Atracție turistică de mare succes pentru turiștii străini.

casa, poporului, foto, aeriana
Foto credit fotografia.aeriana.eu.

Când am fost să văd expoziția de mașini “Socialistele orașului”, de la Muzeul de Artă Contemporană a Bucureștiului, despre care am scris aici, am fotografiat și furăciunile de pe gardul Casei Poporului ai al Catredralei Mântuirii Neamului. Poate că a avut nevoie careva din popor sa-și pună ceva frumos, elegant în gradină, sau poate că cineva a luat ca să aibă o amintire, cum au facut nemții cu Zidul Berlinului. Numai cine n-a furat în toata viața lui un capăt de ață să ridice piatra. A luat, n-a dat cu paru’.

gard, casa poporului
Nu, n-au cazut, au fost desprinse cu dalta. Foto Antoaneta Dohotariu.
gard, casa, poorului
A luat, n-a dat cu paru’. Foto Antoaneta Dohotariu.
gard, casa, poporului
Gardul la facerea lui in 1988.

Parlamentarii tocmai își schimbau scaunele. A câta oară? Sau poate că le împrumutau cuiva, Poporului – de ce nu?- pentru o nuntă în pandemie. Sau poate că le trimiteau pachet la neamuri, la vreo rudă mai săraca, mai nerealizată în viață.

scaune, scari, casa, poprului
Parlamentarii tocmai își schimbau scaunele. Foto Antoane=ta Dohotariu
scaune, casa, poporului
Foto Antoaneta Dohotariu.

Casa Poporului a înghițit 20 de miliarde de lei, preț estimativ calculat în anul 1989

Memorialul Sighet”, un proiect realizat de Ana Blandiana și de Romulus Rusan, a publicat un Jurnal ținut în secret de arhitectul Gheorghe Leahu. În ianuarie 1989, arhitectul a avut ocazia să viziteze Casa Poporului, “cea mai colosală construcție administrativ-politică din lume. Peste 450.000 de mp construiți, în afară de subsoluri, deci o jumătate de milion de mp de construcție fanstastic de scumpă, circa 40.000 lei/mp adică 20.000.000.000 de lei, adică 20 de miliarde de lei, cifra estimativă”, Gheorghe Leahu, “Arhitect în Epoca de aur”, Fundația Academia Civică, 2004.

santier, casa, poporului
Santierul Casei Poporului, 1988, foto credit Memorialul SIghet.

Am fost impresionat de cacofonia de arhitectură exterioară, toată construcția parcă e concepută de un dement”

13.01.1989. De când m-am apropiat de fațadă, am fost impresionat de cacofonia de arhitectură exterioară, toată construcția parcă e concepută de un dement. La fiecare doua, trei travei (travee înseamnă o porțiune dintr-o construcție care cuprinde două puncte de reazăm, n.a) am găsit o altă rezolvare a decorațiilor, a subîmpărțirilor, a registrelor, a poziției în plan a conturului, când drept, când oblic, fără nicio lege a compoziției sau a vreunei pretenții de stil. Decorația lipsită de unitate, cu o îngrămădire greoaie de console, pilaștri și capitele, profile și paftale lucrate în piatră naturală, sculptată cu motive provenite din toată gama decorației clasice greco-roamne, a Renașterii, a eclecticului, imitații întâmplătoare a tot felul de exprimări neținute ferm în mână unui coordonator priceput, competent și autoritar”. (Gheorghe Leahu, „Arhitect în Epoca de aur,” fundația Academia Civică, 2004.

La sfârșitului anului 2009, în cadrul Anualei de Arhitectură, cei mai talentați arhitecți din București participau la concursul “Schimbarea la față a Casei Poporului”. Trei lucrări au fost premiate iar cetățenii orașului au putut să vadă proiectele în pasajul de la metrou, stația Universitate.

O parte din popor a asimilat Casa Poporului. Altă parte încă mai speră. Ce sperăm?”

Arhitect Dorin Ștefan: “Avem o moștenire, mare la propriu, mare (problema) și la figurat: Casa Poporului. O parte din popor a asimilat-o. Altă parte încă mai speră. Ce sperăm? Eu, unul, pot să o asimilez împreună cu un aparat critic. Concursurile, care au fost și care probabil vor mai fi, legate de Casa Poporului, ne ajută să ne însușim un astfel de aparat critic care s-o facă digerabilă la figurat. Cu mărimea este greu de lucrat. Actualul concurs tocmai asta a încercat, să facă ceva cu mărimea s-o articuleze, s-o dilueze, s-o decanteze. Ceva, sigur au reușit”.

Din motive de securitate, gardul din jurul Parlamentului se va restrânge la câțiva metri în jurul clădirii”

Încă din anul 1990, arhitectul Dorin Ștefan a participat la concursul UAR: “Ce facem cu Casa Poporului”. În 1991 a ajuns la Bienala de la Veneția cu lucrarea instalație “Un mușuroi, Casa Poporului” La concursul din 2009 propunea ca Goliatul să fie înconjurat de “ un parc englezesc, la fel ca la Central Park. În acest fel, în partea de sud-vest s-ar realiza o mare zonă verde formată din Parcul Parlamentului, Parcul Cișmigiu, Parcul Carol și Parcul Tineretului. Din motive de securitate, gardul din jurul Parlamentului se va restrânge la câțiva metri în jurul clădirii. Nu cred că au nevoie de acel spațiu. Și acesta, față de alte proiecte, este posibil. Terenul încă aparține statului. Dacă se va face un Plan Urbanistic Zonal, probabil că vor veni cei care au fost demolati cu pretenții să construiască. Așa, dacă se plantează, locul va rămâne spațiu verde pentru București”.

Parlamentul și PMB ar fi trebuit să-și dea acordul pentru ca visele de pe hârtie să devină realitate. Ceea ce nu s-a întâmplat. Alți arhitecți tineri au venit cu propuneri pentru ca mastodontul să fie integrat în urbanitatea noastră curentă. Andrei Ștefănescu, pe atunci student la Arhitectură, a depus proiectul “O încercare de a te face mai curios” și a câștigat.

Putem spune că Bucureștiul este ascuns în spatele Casei Poporului”

Iată cum își prezenta ideea Andrei Ștefănescu: ”Polarizarea simbolistica a acestui edificiu este mai mult decât evidentă, el adunând sub aceleași înveliș geometric o intreagă suită de înțelesuri: trecutul recent (regimul comunist), vechiul București (reprezentat de cartierul Uranus), suferința unui popor întreg, Politica (atât cea trecută cât și cea prezentă). Casa Poporului este probabil singurul monument arhitrectural de renume internațional din București, restul pălind din păcate în fața masivității acesteia. Putem spune că Bucureștiul este ascuns în spatele ei. Banalitatea impusă de imposibilitatea evitării Casei Poporului din viața de zi cu zi (vizual sau intelectual) ne-a aruncat într-o atitudine pasivă, nepăsătoare față de ea și, implicit, față de tot ce reprezintă ea. Ne-am detașat afectiv și efectiv de acest monument și de orașul pe care-l reprezintă”.

Proiectele ambițioase și realiste care sperau să schimbe fața Casei Poporului au câștigat concursul de arhitectură, dar nu au fost niciodată puse în practică. Operație reușită, pacient mort. N-au vrut ăia cu scaunele.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button