Reprezentanţii Serviciului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, dar şi cei de la Ordine Publică, au acţionat pentru a-i sancţiona şi îndepărta pe cei care voiau să ia acasă bidoanele de apă. Oamenii legii au intervenit în circa 20 de cazuri de acest gen.
Cele mai multe solicitări au venit de la cei care păzeau cortul din cartierul Crângaşi. Potrivit bodyguarzilor, în cartierul din nord-vestul Capitalei, un grup de oameni şi-a făcut un obicei din a ataca acel cort pentru a fura apa. Unii dintre cei care au râvnit la bidoanele de apă voiau să le ia acasă pentru că, din cauza sărăciei, nu aveau acces la reţeaua de apă, potrivit poliţiştilor. Însă, chiar şi în buricul târgului, la Piaţa Romană, au fost probleme. Câţiva tineri, aflaţi în stare de ebrietate, şi-au propus să se bată cu apă şi nu au găsit o sursă mai bună decât la cortul anticaniculă.
Răzvan Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, a declarat, pentru B365.ro, că, unii bucureşteni au fost amendaţi pentru tulburarea liniştii publice, conform Legii 61, iar în alte cazuri ”s-a intervenit conform specificului”.