Se face curățenie generală în parcarea de la Cora Pantelimon, iar PMB a închis-o timp de o lună „pentru eficientizare”

01 sept. 2024
5442 afișări
Se face curățenie generală în parcarea de la Cora Pantelimon, iar PMB a închis-o timp de o lună „pentru eficientizare”
Se face curățenie generală în parcarea de la Cora Pantelimon, iar PMB a închis-o timp de o lună „pentru eficientizare”. Sursa foto: PMB/Facebook

PMB anunță că se face curățenie generală în parcarea de la Cora Pantelimon, iar șoferii sunt anunțați că aceasta va fi închisă temporar. În aproximativ o lună ar urma ca salubrizarea să fie finalizată, iar parcarea să fie redeschisă.

Parcarea de la Cora Pantelimon, închisă timp de o lună: PMB face curățenie generală

Municipalitatea a anunțat duminică, 1 septembrie 2024, că a început curățenia generală în parcarea de la Cora Pantelimon (amintim că, acum, Cora a devenit Carrefour).

PMB spune că vor fi scoase toate gunoaiele, se spală pardoseala, se face curățenie în spațiile tehnice, pe scările de acces, la lifturi. De asemenea, curățenie se face și în spațiile exterioare.

Primăria Generală anunță că parcarea este închisă temporar, o lună, „pentru eficientizare”.

Lucrăm la salubrizarea parcării de la Cora Pantelimon. Evacuăm gunoaiele, spălăm pardoseala, facem curățenie în spațiile tehnice, pe scările de acces, la lifturi, dar și în spațiile exterioare.
Pentru eficientizare, a fost necesar să închidem temporar parcarea. O vom redeschide în aproximativ o lună, au explicat reprezentanții Primăriei Municipiului București într-o postare pe pagina de Facebook.

În aprilie a fost publicat anunțul în SEAP

În luna aprilie, PMB a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) un anunț de licitație ce avea ca obiect „Servicii de curățenie interioară-exterioară PARK & RIDE parcare supraterană și terminal STB intersecție Șoseaua Pantelimon – Șoseaua Vergului Dudești, Bucuresti, sector 2”, scria la acea vreme Club Feroviar.

Valoarea totală estimată a contractului ajunge la 655.926,75 de lei (aproximativ 130.000 de euro), însă poate ajunge și la 947.449,75 lei fără TVA (aproximativ 190.000 de euro), asta dacă va fi inclusă și valoarea suplimentării serviciilor cu patru luni în anul 2025, în limita creditelor bugetare aprobate.

Municipalitatea menționa în anunț că „este absolut necesar să fie contractate urgent servicii de curățenie”, ținând cont de frecvența persoanelor din terminalul de transport și luând în considerare capacitatea mare de parcare.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies