Se fac schimbări în Parcul Titanii din București. Termenul de finalizare este 31 decembrie

05 nov. 2022
4753 Afișari
Se fac schimbări în Parcul Titanii din București. Termenul de finalizare este 31 decembrie
Se fac schimbări în Parcul Titanii din București. Termenul de finalizare este 31 decembrie. Sursa foto: Facebook/ Primaria Sectorului 3

Schimbări necesare în Parcul Titanii din București. Primăria Sectorului 3 anunță că modernizează întreaga rețea electrică din parc și adaugă camere de supraveghere pentru siguranța bucureștenilor. 31 decembrie 2022 este termenul de finalizare anunțat de PS3.

Schimbări în Parcul Titanii din București

Întreaga rețea electrică din Parcul Titanii va fi modernizată. În prezent, rețeaua electrică din Parcul Titanii este degradată și ineficientă din punct de vedere al performanțelor de iluminare, dar și din punct de vedere al consumului de energie. Astfel, primăria Sectorului 3 a decis ca aceasta să fie înlocuită complet.

Săptămâna aceasta au început lucrările necesare pentru modernizarea întregii rețele, înlocuirea tuturor stâlpilor, dar și refacerea traseelor de electroalimentare.

Parcul Titanii va avea un sistem de iluminat modern, cu lămpi LED. Acestea vor asigura un nivel ridicat de iluminare, o durată de viață mai îndelungată și vor avea un consum redus de energie electrică.

„Înlocuirea infrastructurii de cablare are ca scop eliminarea pericolelor la care pot fi expuși cetățenii în cazul avariilor cauzate de vechimea și de nivelul de uzură a sistemului actual, dar mai ales îmbunătățirea iluminării”, transmit reprezentanții PS3 într-o postare pe Facebook.

La finalul lucrării, 140 de stâlpi, distribuiți uniform, vor ilumina parcul. Astfel, nu vor exista zone care să nu fie iluminate.

Camere de supraveghere

Pentru sporirea siguranței cetățenilor, primăria Sectorului 3 anunță că, în Parcul Titanii vor fi montate și 31 de camere video mobile, ce vor fi conectate direct la Dispeceratul Poliției Locale.

„Cu ajutorul acestui sistem pot fi monitorizate cu ușurință situațiile în care este necesară intervenția unui echipaj de poliție, cu mult înainte de a primi o sesizare”, transmite sursa citată.

Lucrările ar urma să fie finalizate la data de 31 decembrie 2022.

Amintim că, vara aceasta, primăria S3 a anunțat că extinde sistemul de supraveghere cu 277 de camere video moderne pentru monitorizarea eficientă a sectorului. Astfel, până la sfârșitul anului 2022, în Sectorul 3 vor fi montate 1098 de camere de supraveghere.

Cookies