Se fac angajări la Primăria Sectorului 2. Două posturi de consilieri debutanți au fost scoase la concurs

04 apr. 2023
1895 Afișari
Se fac angajări la Primăria Sectorului 2. Două posturi de consilieri debutanți au fost scoase la concurs
Se fac angajări la Primăria Sectorului 2. Două posturi de consilieri debutanți au fost scoase la concurs | Sursă foto: Freepik.com

Primăria Sectorului 2 a anunțat că în perioada următoare face noi angajări, astfel că vor fi organizate concursuri. Două posturi sunt disponibile pentru bucureștenii interesați să lucreze în cadrul administrației publice.

Primăria Sectorului 2 face angajări

Administrația publică din Sectorul 2 a transmis, printr-o postare făcută pe pagina de Facebook, că două noi posturi de consilieri au fost scoase la concurs. Pentru a ocupa unul dintre locurile de muncă vacante, persoanele interesate vor va un concurs de admitere.

Căutăm colegi pasionați, serioși și dedicați misiunii de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor din sector, mai ales că, în acest an avem multe proiecte de investiții, a transmis Primăria Sectorului 2.

Pentru fiecare post, candidații vor susține trei probe. Mai precis, se va da o probă de IT, examenul scris, iar mai apoi va avea loc un interviu.

Prima probă este una eliminatorie. Persoanele interesate trebuie să știe să folosească programe precum: Word, Excel sau Power Point.

Până când se pot depune dosarele și ce acte sunt necesare

Cei interesați pot depune dosarele de înscriere la registratura Primăriei. Acestea pot fi trimise și prin poștă sau firme de curierat, caz în care toate actele se trimit în copii legalizate.

Candidații vor putea depune dosarele în perioada: 4 aprilie 2023 – 24 aprilie 2023. Iată ce acte sunt necesare:

  • Formularul de înscriere,
  • CV (modelul comun european),
  • copia buletinului,
  • Copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări,
  • Adeverință care atestă starea de sănătate,
  • Cazier judiciar,
  • Declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverința care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.

Primăria a anunțat pentru ce posturi se le află în căutare de personal. Ambele sunt în cadrul aceluiași serviciu. Mai precis, este vorba de:

Consilier debutant la Compartimentul Control Intern și Managementul Calității – 2 posturi vacante

  • Proba suplimentară eliminatorie de IT: se va susține pe data de 8 mai 2023, la ora 10:00,
  • Proba scrisă: se va susține pe data de 10 mai2023, la ora 10:00.

Toate cele trei probe vor avea loc la sediul Primăriei Sectorului 2, aflat pe strada Chiristigiilor numărul 11-13, București.

După susținerea celor două probe, candidații vor susține și interviul. Acesta are loc ,în mod normal, într-un termen de 5 zile de la data susținerii probei scrise, anunță PS2.

Mai multe detalii referitoare la atribuțiile postului, tematică și bibliografie pot fi consultate accesând ACEST link.

Cookies