Se deschid 11 hipermarketuri noi în București

de:
19 mai 2014
0 Afișari
Se deschid 11 hipermarketuri noi în București

Cele mai active reţele de comerţ modern vor fi Kaufland din Germania şi Carrefour din Franţa, care vor avea fiecare peste doi ani cel puţin zece magazine în Capitală, potrivit ZF.ro.

În Bucureşti sunt în prezent 25 de hipermarketuri ope­rate de reţelele Carrefour, Auchan, Kaufland şi Cora, care potrivit estimărilor ZF realizează în Bucureşti vânzări anuale de circa 1,5 miliarde de euro dintr-un total de 4 miliarde de euro înregistrat cu 160 de magazine la nivel naţional.

Dat fiind că vânzările magazinelor din Bucureşti sunt duble faţă de media la nivel naţional, iar densitatea de hipermarketuri pe cap de locuitor este mai scăzută în Capitală decât în oraşe precum Suceava sau Drobeta-Turnu Severin, companiile din această piaţă continuă expansiunea, opt magazine noi fiind în prezent în construcţie în diverse zone ale oraşului, iar până la finalul acestui an vor fi începute lucrările la cel puţin alte trei proiecte cu hipermarketuri.

Cookies