ESENTIAL

Se construieşte un nou adăpost pentru maidanezi, în Capitală

Primarul Cristian Constantin Poteraş (PDL) a semnat, marţi, un protocol de colaborare cu Fundaţia pentru Protecţia Animalelor „Vier Pfoten” pentru a strânge, steriliza şi vaccina câinii fără stăpân de pe raza Sectorului 6. Concret, asociaţia nonguvernamentală va suporta costurile aferente acestor servicii, iar administraţia locală va pune la dispoziţie spaţiul pentru cabinetul veterinar.

Contractul urmează să se desfăşoare pe o perioadă de trei luni, începând cu data de 1 martie, a anunţat administraţia locală.

Poteraş a declarat că responsabilitatea pentru situaţia maidanezilor din Sectorul 6 îi revine aproape în totalitate. „Primul vinovat sunt chiar eu. Intenţii bune am avut şi chiar dacă n-am avut bani sau cadrul legislativ necesar, n-am găsit calea de a rezolva această problemă stringentă”, a precizat Poteraş înainte de a semna contractul de colaborare cu „Vier Pfoten”.

Edilul a precizat că, în următoarele două luni, va fi construit un adăpost nou pentru câini, în Sectorul 6, banii fiind alocaţi din bugetul Consiliului Local. „Intenţionăm să construim în zona Preciziei un adăpost pentru cel puţin 500 de câini. Acesta ar urma să fie gata la jumătatea lunii martie a acestui an. Deocamdată, sincer, nu ştiu să vă spun costurile, dar ele vor fi prinse în buget. Sunt foarte mulţi câini şi e nevoie de mulţi bani. Va fi o sumă destul de bună. Este, cu siguranţă, un proiect realizabil”, a specificat Poteraş care a adăugat că, alături de padocul din Preciziei, administraţia locală are în plan să pună în funcţiune şi o clinică mobilă pentru a steriliza inclusiv câinii care migrează din Ilfov.

După oficializarea documentelor de colaborare, reprezentanţii „Vier Pfoten” i-au făcut cadou primarului un calendar „Stray Dogs”. Oficialii asociaţiei pentru protecţia animalelor au declarat că ar putea să mai încheie colaborări cu alte două primării din Bucureşti. „Sectorul 6 este primul din Capitală în care Vier Pfoten va efectua sterilizări în 2012. Primăria Sectorului 3 a luat, de asemenea, legătura cu noi şi urmează, probabil, Primăria Capitalei. Deocamdată, suntem în faza de discuţii şi negiocieri”, a menţionat Anca Tomescu, şeful proiectului Animale fără stăpân Vier Pfoten.

Fundaţia a mai colaborat, până acum, cu Primăria Municipiului Bucureşti în anul 2010.

Până în prezent, Primăria Sectorului 1 a înfiinţat un adăpost pentru maidanezi în Şoseaua Odăi cu o capacitate de 136 de locuri, iar Primăria Sectorului 2 unul cu o capacitate de 600 de locuri în comuna Butimanu din judeţul Dâmboviţa.

Primăria Bucureşti dispune de alte două adăposturi: Theodor Pallady şi Mihăileşti. Cele două au o capacitate de cazare de aproximativ 400 de locuri. Numai că acum, jumătate din adăpostul de la Theodor Pallady este în carantină din cauza a 17 câini depistaţi cu leptospiroză, iar cel de la Mihăileşti este în curs de modernizare şi extindere, fiind temporar nefuncţional. Astfel, Primăria condusă de Sorin Oprescu poate asigura acum doar 90 de locuri, într-o hală din Theodor Pallady.

În Bucureşti, se estimează că sunt 50.000 de câini fără stăpân. Potrivit Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, 40.000 dintre ei sunt sterilizaţi.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button