Se construieşte prima casă cu consum de energie zero din România

de:
15 apr. 2014
0 Afișari
Se construieşte prima casă cu consum de energie zero din România

Casa care nu consumă aproape nimic Casa care nu consumă aproape nimic „Vom face prima casă E4 în 2014 în România. E4 înseamnă energie, economie, emoţie şi sănătate. Prima casă rezidenţială de acest tip a fost construită la Zwetell, în Austria, localitate cu o medie anuală de temperatură scăzută, şi este locuită din 2012 de o familie de patru persoane. Au o factură aproape de zero la energie. Există şi la noi o familie interesată de o astfel de locuinţă”, a spus Fecioru.

Acesta a precizat că România este la un nivel de 36% din energia finală consumată de clădiri, informează Agerpres.

‘Procentul mai mic din România, faţă de nivelul de 40% din UE, nu ţine de faptul că avem clădiri mai bine izolate termic, ci ţine de faptul că avem o industrie puţin dezvoltată’, a explicat reprezentantul Wienerberger. Clădirile din România produc 56 de milioane de tone de CO2, echivalent iar 52% din clădirile din România sunt vechi, în condiţiile în care au fost construite înainte de 1970.

Cookies