ÎN BUCUREȘTI

Se caută soluții pentru reluarea lucrărilor la Patinoarul „Mihai Flamaropol”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a avut, marţi, o întâlnire cu Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, în cadrul căreia s-a discutat despre situaţia Patinoarului „Mihai Flamaropol”, a cărui construcţie a fost sistată în urma unui litigiu, precum şi despre eventualele soluţii de reluare a lucrărilor.

Se caută soluții pentru reluarea lucrărilor la Patinoarul „Mihai Flamaropol”

Primăria Municipiului Bucureşti a luat decizia rezilierii contractului de lucrări la Patinoarul Flamaropol în iunie 2019, întrucât lucrările la acest obiectiv de investiţii au înregistrat întârzieri majore, iar constructorul nu a luat măsuri pentru remedierea situaţiei. Lucrările la patinoar, începute în anul 2017, sunt executate în proporţie de 35%. Au fost finalizate lucrările de fundare, pentru corpurile de clădire A, B, C şi D şi lucrările de suprastructură ale Corpului A, cu excepţia etajului tehnic.

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a expus în cadrul întâlnirii viziunea sa cu privire la viitorul sporturilor pe gheaţă – hochei, patinaj viteză (short track) şi patinaj artistic – precum şi un proiect de integrare prin sport a copiilor cu dizabilităţi.

În perioada următoare vor avea loc noi întâlniri şi contacte între MTS şi Primăria Capitalei, precum şi la nivelul altor autorităţi, pentru explorarea posibilităţilor de colaborare instituţională în vederea realizării unor proiecte de infrastructură sportivă la nivelul Municipiului Bucureşti, care să deservească atât publicul larg, cât şi sportivii.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button