Se caută manager pentru Biblioteca Naţională a României

de:
22 mai 2014
0 afișări
Se caută manager pentru Biblioteca Naţională a României

În prezent, Biblioteca Naţională a României este condusă de directorul general Elena Tîrziman, care şi-a început mandatul în 2007, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii instituţiei culturale. Ministerul Culturii a anunţat, miercuri, pe site-ul său oficial, că va organiza, la sediul său din Bucureşti, concursul pentru desemnarea noului manager al Bibliotecii Naţionale a României, în condiţiile în care mandatul Elenei Tîrziman expiră.

Condiţiile de participare la concursul de management sunt următoarele: candidatul trebuie să aibă cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene şi domiciliul în România, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare, să aibă vechime în specialitatea studiilor de minimum cinci ani şi experienţă în management de minimum trei ani sau pregătire în management.

De asemenea, este important ca cel care candidează pentru funcţia de manager al Bibliotecii Naţionale a României să aibă studii postuniversitare de biblioteconomie sau cursuri de biblioteconomie, să nu-i fi încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani, să nu fi suferit condamnări penale şi civile pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează, să nu deţină o funcţie de conducere la o altă instituţie din România, nu a împlinit vârsta legală pentru pensionarea pentru limită de vârstă şi cunoaşte limba română, scris şi vorbit.

Astfel, în perioada 18 iunie – 19 iunie, se va face selecţia dosarelor, între 20 iunie şi 30 iunie se vor analiza planurile de management (prima etapă), iar, între 1 iulie şi 4 iulie, se vor susţine planurile de management în cadrul interviului (a doua etapă).

Dosarele de concurs şi planurile de management se depun la sediul Ministerului Culturii, până pe 17 iunie, ora 16.00. Regulamentul concursului şi caietul de obiective se pot obţine de la sediul Ministerului Culturii sau de la sediul Bibliotecii Naţionale a României, dar se pot descărca şi de pe pagina oficială de internet a Ministerului Culturii, www.cultura.ro.

 

Cookies