Se caută doamna cochetă de 73 de ani din Drumul Taberei, pentru a intra în posesia unui cadou. A fost remarcată la ștrandul de lângă Moghioroș | UPDATE

20 iun. 2024
127625 afișări
Se caută doamna cochetă de 73 de ani din Drumul Taberei, pentru a intra în posesia unui cadou. A fost remarcată la ștrandul de lângă Moghioroș | UPDATE
Se caută cea mai cochetă doamnă de 73 de ani din Drumul Taberei, pentru a intra în posesia un cadou. A fost remarcată la ștrandul de lângă Moghioroș | Foto simbol, imagine generată AI; sursa: Freepik

UPDATE: Dragă internet, MULȚUMIM!!!! Am găsit-o pe minunata doamnă D., care urmează să intre în posesia cadoului, prin intermediul unor zâne bune din departamentul de comunicare al complexului de piscine. Mulțumim mult pentru ajutor și spor la o vară superbă!

***

Deseori, în acest oraș frumos și ușor canicular, există oameni minunați care vor să facă lucruri bune, iar astăzi e despre o astfel de situație.

În urma articolului scris luni despre ‘Comoara din Drumul Taberei – ștrandul de lângă Moghioroș’, echipa b365.ro a fost contactată de către departamentul de comunicare al Magic Place Aqua Park, care ne-a rugat să îi ajutăm să o identifice pe doamna despre care am povestit în text –  cea mai cool și mai cochetă doamnă cunoscută în ultimii ani – pentru a-i oferi cadou un abonament la piscină.

Așa că dăm și noi mai departe rugămintea către voi, dragi cititori, pentru a ne ajuta să o identificăm pe această minunată doamnă întâlnită la ștrand în Drumul Taberei, cel de lângă Moghioroș, care a devenit modelul în viață al autoarei textului.

Provocarea este următoarea: trebuie să o găsim (MUSAI!), însă fiindcă jumătate din conversația pe care am purtat-o cu ea la piscină era cu mine pe jumătate adormită și amețită de la soare, îmi amintesc doar următoarele frânturi concrete:

  • Are 73 de ani
  • E tunsă scurt, cu părul gri natural și făcut bucle (sau permanent)
  • Mare amatoare de dans, socializare, Aqua Gym și Zumba
  • Are un fiu de 44-45 de ani, zodia Leu, fost sportiv (posibil fotbalist, dar nu bag mâna în foc pe specializare)
  • Uneori merge la un centru de socializare pentru seniori din Drumul Taberei, unde se și dansează
  • A lucrat ca ‘tehnician proiectant’ și făcea proiectele pentru diverse elemente decorative pentru construcții în stilul doric, ionic și corintic, printre altele
  • Acum se menține activă și ajută părinții unei fete de gimnaziu cu cea mică, pe care o însoțește în drumul spre școală și o ajută cu diverse activități
  • Nu iese niciodată din casă nerujată!
  • Are un costum de baie din două piese, negru cu dungi colorate
  • Este foarte frumoasă și cochetă 😊

Ce spuneți, drag internet, ne ajutați să o găsim? Orice informații sunt bine primite la [email protected]

Mulțumim!❤️

PS: Punem mai jos secvența întâlnirii cu doamna, la ștrandul de lângă Moghioroș, istorisirea de la care au pornit căutările:

«În timp mă lua somnul, aud dinspre cabina DJ-ului, aflată la intersecția dintre cele 4 piscine, o vioară care acompania muzica pusă de DJ. Era un domn violonist în costum, care cânta live la vioară în ritmuri de muzică pop modernă. Adorm lemn.

Sunt trezită de o umbră pe față și de o voce care mă întreabă „FII DRĂGUȚĂ?”. Deschid ochii și văd o doamnă pensionară superbă, rujată, în costum de baie, care se aplecase deasupra capului meu și care mă roagă să îi fac niște poze. Mă conformez, în timp ce doamna pozează cu background de ștrand, gogoși și blocuri.

Îmi mulțumește și îmi spune că vine aici de mulți ani și cunoaște un domn din staff. Îi spun că e cea mai simpatică doamnă pe care am văzut-o și îmi spune că secretul ei este că nu iese niciodată din casă nerujată și mereu este activă. Are 73 de ani. Cad de pe șezlong și îi spun că arată de 50. Mă anunță că de la ștrand pleacă acasă să se împrospăteze, apoi la un centru de seniori care organizează activități în fiecare duminică după-amiază, cu ‘friptură și dans’, dar mănâncă și dansează doar cine vrea – poți să te duci și să socializezi. Îmi spune că încă muncește și poate de asta se menține așa în formă.

E duminică și e zi de Aqua Gym la ștrand, așa că mai multă lume merge în piscină și face exerciții în apă conform indicațiilor instructorului. Doamna se îndreaptă spre Aqua Gym și ne invită și pe noi, spunând că urmează și Aqua Zumba după. Ne întoarcem ca două leneșe pe partea cealaltă, cu rușinea aferentă că o doamnă care are mai mult de suma vârstelor noastre e mai activă decât noi.

Doamna se returnează la șezlong și îmi spune că i-ar plăcea să vină mai des, dar este 85 lei intrarea și nu își permite din pensie. Îmi spune că e ‘bătaie de joc’ ce fac ăștia cu pensile și ochii ei mari și frumoși se umplu de lacrimi. A lucrat peste 40 de ani ca ‘tehnician proiectant’ într-o fabrică și proiecta clanțe și elemente decorative în stilul doric, ionic și corintic. Începe o melodie care îi place și se ridică de pe șezlong și începe să danseze.

Dacă a existat vreodată o doamnă mai cool în tot orașul, eu nu am cunoscut-o.»

PPS Fotografia din imagine este, cum am precizat și în descriere, este una simbol și generată AI, dar foarte în spiritul și în multe dintre multe trăsături ale doamnei. Căci, din păcate, nu avem fotografie cu doamna cool…

Cookies