Se aplică tratamente împotriva ţânţarilor din elicopter, în weekend

de:
22 iul. 2011
0 afișări
Se aplică tratamente împotriva ţânţarilor din elicopter, în weekend

”Având în vedere condiţiile meteo din ultima perioadă, care favorizează înmulţirea populaţiilor de insecte/ţânţari şi pentru a preveni apariţia unor eventuale infestări cu virusul West Nile, primarul General, Sorin Oprescu, a solicitat efectuarea unor tratamente suplimentare de combatere a ţânţarilor”, anunţă Primăria Capitalei într-un comunicat.

Municipalitatea s-a adresat mai multor specialişti (Grupurilor ISS – Danemarca, Bayer Germania si Lodi Franta) care au efectuat în Parcul Herăstrău un test de eficacitate cu produse ecologice specifice pentru combaterea ţânţarilor. În urma testelor şi analizelor efectuate, Primăria a decis să demareze un program pilot de igienizare prin care se va aplica pe o suprafaţă de 350 de ha de teren cu vegetaţie intensă tratamente avio specifice pentru combaterea ţânţarilor.

Tratamentele vor începe sâmbătă şi vor fi efectuate intre orele 5.30-8.30, în urmatoarele zone:
– zona padurii Baneasa + zona Jandarmeriei;
– zona Parcului Herastrau;
– zona Parcului Tineretului;
– zona Parcului Pantelimon;
– zona cu vegetatie din jurul Lacului Tei;
– zona Parcului Plumbuita;
– zona Parcului Titan;
– zona Parcului Vacaresti;
– zona Parcului Morarilor;
– zona Stadionului Lia Manoliu, parc, lac.

În acelaşi timp, inspectorii din cadrul Direcţiei de Inspecţie şi Control ai Primăriei Municipiului Bucureşti vor începe verificarea imobilelor cu subsoluri inundate, anunţă municipalitatea.

Bucureştenii pot semnala acumularile de apă din subsoluri la numărul de telefon gratuit 0800.800.882.

Cookies