Scuza supremă pentru iubi răsună în STB: “Viața mea, sunt în tramvai, c-am adormit în metrou!” Transbordarea a fost, negreșit, dificilă

30 mai 2024
2448 afișări
Scuza supremă pentru iubi răsună în STB: “Viața mea, sunt în tramvai, c-am adormit în metrou!” Transbordarea a fost, negreșit, dificilă
Scuza supremă pentru iubi răsună în STB: “Viața mea, sunt în tramvai, c-am adormit în metrou!” Transbordarea a fost, negreșit, dificilă | Foto: Diana Popescu

E lucru știut: vremea bună aglomerează orașul și STB-ul. Pe lângă bucureștenii care abia așteaptă să se urce în mașina personală, apar temerarii care iau, responsabil, străzile la pas. Și, firește, călătorii din tramvaie, autobuze ori troleibuze, acești neobosiții furnizori de povești cu care am privilegiul să mă intersectez.

🚌 Două femei între două vârste discută în 226. Mă rog, e mult spus discută: una dintre ele turuie, plină de indignare, o mulțime de lucruri, în timp ce prietena ei apucă să mai spună ceva o dată la 5 minute.

– Sfaturile nesolicitate nu sunt bine primite de nimeni! Fața ta nu inspiră că vrei să lucrezi aici. Schimb-o sau pleacă! Nu zâmbești niciodată, se vede de la o poștă că nu-ți place ce faci! Ideea e nu să fii pupincurist, dar să te pui bine cu cine trebuie!

Prietena dă din cap. Din mișcare nu-ți dai seama dacă e un gest aprobator sau unul de îngrijorare. Povestitoarea nu pierde vremea cu astfel de mărunțișuri, așa că-și continuă tirada:

– Tu crezi că cearta noastră n-a ajuns la doamna Geta! A ajuns, îți spun, că sigur s-a găsit un „binevoitor” care s-o informeze imediat! Bine, nu știu dacă s-a auzit până la voi, dar eu m-am certat zdravăn cu ea! Și i-am spus niște lucruri foarte tăioase, că doar nu mi-e frică! I-am zis că nu mă interesează unde a lucrat până acum și cu cine a lucrat! Și că dacă vrea să rămână aici, n-are decât să se adapteze! Altfel, ea e ultima venită, deci prima care o să plece! Da’ asta e ca râia, nu se mai dezlipește de tine..

– Și ea ce-a zis?

– Ce să zică? M-a mai luat la mișto, eu îi mai ziceam vreo două… N-am ajuns la nicio concluzie!

🚌 Cârdul de copii umple autobuzul STB de strigăte și râs. Au cam 11-12 ani și, firește, nimic nu-i poate convinge să nu se înghiontească ori să păstreze glumele la un nivel rezonabil de decibeli. Totuși, urmărindu-i, ceva din veselia lor zgomotoasă te molipsește, indiferent câți ani ai avea.

Când ajung în dreptul obiectivului de neratat de pe Șoseaua Alexandriei, se amuză copios: „Iote, bă, Pușcăria Rahova!”. Acolo să mergem noi, nu la școală! E mai bine decât la școală,  la pușcărie dormi cât vrei! Și e mâncare mai bună! Și ne facem și sală de box!”.

O voce subțirică, dar hotărâtă, rezumă impecabil situația la telefon:

– Acum mă sună și se milogește de mine! Da’ nici că putea să-mi pese mai puțin!

(Persoana cu care discută cere, probabil, lămuriri).

– Cum ce mai avem de împărțit? Inelul, asta avem! Acum își vrea inelul înapoi! La cât de șmecher se dădea, ce să zic, acum nu mai pare deloc șmecher. 

🚋 Pe linia 32, la ceasul serii, un bărbat de vreo 35 își sună partenera și-i livrează cea mai elaborată scuză STB pe care am auzit-o vreodată:

„Viața mea, sunt în tramvai, vin acasă. În tramvai, da! C-am adormit în metrou și-am făcut trei linii, dus-întors! De 3 ori am ajuns la Preciziei și înapoi!”.

Mai multe Cronici STB, mai jos:

 

Cookies