Scumpirea biletelor STB se amână până la reorganizarea companiei de transport. Ciucu: Nu creștem prețul până nu există voință de optimizare a costurilor

13 mai 2026
412 afișări
Scumpirea biletelor STB se amână până la reorganizarea companiei de transport. Ciucu: Nu creștem prețul până nu există voință de optimizare a costurilor
Scumpirea biletelor STB se amână până la reorganizarea companiei de transport. Ciucu: Nu creștem prețul până nu există voință de optimizare a costurilor | Sursa foto: Agerpres

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat în ședința de azi a Consiliului General că amână supunerea la vot a proiectului privind scumpirea biletelor STB până la reorganizarea companiei de transport. Prețul unei călătorii ar urma să crească, în viitorul apropiat, de la 3 la 5 lei.

Scumpirea biletelor STB, amânată

Societatea de Transport București și TPBI au cerut ca prețul biletelor pentru transportul public să fie majorate. Primarul general al Capitalei a transmis, în cadrul ședinței de azi a CGMB, că nu va pune deocamdată pe ordinea de zi a ședinței acest proiect.

Ciprian Ciucu a spus că este nevoie mai întâi ca STB să-și optimizeze costurile.

Mai avem o solicitare pe care nu am pus-o pe ordinea de zi, din partea STB, din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București (ADI TPBI) și a Consiliului de Administrație, de a majora biletul de la 3 la 5 lei. Nu am pus-o pe ordinea de zi pentru că mi se pare normal, în condițiile în care și bucureștenii cer să existe restructurare la STB, pentru că în acest moment bugetul este foarte-foarte mare.

Vă reamintesc că STB-ul este în subordinea Consiliului General, coordonat de ADI TPBI. Am spus că nu este corect să creștem prețul biletului până nu există voință în cadrul managementului de a-și optimiza costurile. După ce vom vedea că au început acest proces de optimizare, o să supun votului, a declarat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.

Proiectul privind scumpirea biletelor a fost pus prima dată pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General din 29 ianuarie, însă nu a fost aprobat, scrie HotNews.

Proiectul prevede următoarele scumpiri:

  • Pentru o călătorie de 90 de minute – de la 3 la 5 lei;
  • Pentru două călătorii – de la 6 la 10 lei;
  • Pentru 10 călătorii – de la 25 la 40 lei;
  • Abonament de 1 zi – de la 8 lei la 14 lei;
  • Abonament pentru 1 lună – de la 80 lei la 100 lei;
  • Abonament pe 1 an – de la 700 la 900 lei;

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies