Scrisoare deschisă către Iohannis. Studenții UB sunt persecutaţi de Conducerea Universității

de:
12 dec. 2014
0 Afișari
Scrisoare deschisă către Iohannis. Studenții UB sunt persecutaţi de Conducerea Universității

„În atenţia președintelui ales, domnul Klaus Werner Iohannis,

Domnule Preşedinte, Societatea Studenților Universității București (SSUB), în calitatea pe care o are de asociație studențească legal constituită la nivelul Universității din București, organizaţie studenţească democratică şi independentă care se ocupă cu activităţi civice şi de promovare a statului de drept şi a democraţiei, doreşte să vă adreseze această scrisoare deschisă privitoare la nenumăratele nereguli şi abuzuri la care studenții sunt supuşi la Universitatea din București.

Studenții Universitatii din Bucuresti își riscă sănătatatea și chiar viața pentru a veni la facultate. Universitatea din București a transmis Ministerului Educației o cifră de școlarizare mult mai mare față de condițiile optime pe care le poate oferi.

În acest sens, mii de studenți, cadre didactice și personal auxiliar riscă să facă diverse boli pulmonare din cauza faptului că în afară de centrala pe care o are în dotare, Universitatea nu a luat în considerare niciodată încălzirea electrică.

Mai mult decât atât, în sediul din Pitar Moș al Facultății de Limbi Străine şi în sediul de la Piaţa Leu plouă în sălile de curs, temperatura în luna decembrie nedepășind 15 grade.Sălile sunt pline de mucegai și igrasie, iar când plouă apa curge în sălile de curs. Foarte mulți studenți mi-au povestit despre condițiile greu de imaginat în care sunt nevoiți să-și desfășoare cursurile și despre frigul pe care trebuie să-l îndure câteva ore în fiecare zi.

Zeci de studenţi s-au îmbolnăvit, urmeză tratamente medicale şi nici măcar nu se mai pot prezenta la curs. Le dă Universitatea din Bucureşti bani de medicamente?

Rectorul Universității din București este mai preocupat să participe săptămâni întregi la conferințe internaționale pe banii universității decât să încerce să rezolve nenumăratele probleme și nereguli de la instituția pe care o conduce.În acest moment, majoritatea căminelor şi facultăților din Universitatea din București au devenit focare de infecție, bombe cu ceas pentru cei care locuiesc, învață sau lucrează aici.

Am solicitat rectoratului utilizarea fondurilor în a echipa sălile urgent cu echipamente de încălzire electrice sau suspendarea cursurilor. Riscul la care sunt supuși studenții și profesori poate fi fatal. De altfel, am solicitat în nenumărate rânduri rezolvarea situaţiei dezastruoase a căminelor, dar în zadar.Taxele de şcolarizare sunt prea mari, dacă doresc internet în cămine, studenţii sunt obligaţi să încheie contracte cu un „anumit” furnizor de internet, șoarecii şi gândacii sunt la iei acasă în căminele şi campusurile universităţii, persoane care nu studiază la UB ocupă clandestin locurile studenţilor în cămine, băile din cămine şi facultăţi nu au săpun sau hârtie igienică, fiindcă acestea sunt furate de angajaţii universităţii, iar abuzurile sunt omniprezente. Studenţii stau de multe ori, zile în şir fără apă caldă sau căldură, universitatea motivând că e vina furnizorilor, dar fără să îi tragă pe aceştia la răspundere.

Suntem umiliţi,batjocoriţi şi persecutaţi în momentul în care ne cerem drepturile, în momentul în care contestăm bătaia de joc cu care suntem trataţi.

Pentru că mi-am permis să fac publice toate aceste nereguli pe blogul meu (https://www.facebook.com/georgevelceacom), conducerea Universităţii din Bucureşti încearcă să mă intimideze prin intermediul Comisiei de Etică şi îi cere acesteia să mă sancţioneze drastic.(anexa). Se doreşte exmatricularea mea pentru că atât eu, cât şi asociaţia pe care o reprezint am luptat pentru drepturile studenţilor, am spus NU compromisului şi am sesizat instituţiilor statului neregulile existente.

Ne-am săturat de promisiuni, de cenzură şi de lipsa de transparenţă. Studenţii şi tinerii au murit la Revoluţie strigând: „Vom muri și vom fi liberi!”, cu speranţa ca măcar urmaşii lor să fie liberi. Acum, la peste 25 de ani de la Revoluţie, suntem oare liberi? sau asteapta sa murim si sa fim astfel liberi…? Universitatea din Bucureşti ne cenzureză şi încearcă să intimideze studenţii prin organele acesteia, la fel cum partidul unic folosea Securitatea.

Se încearcă la Universitatea din Bucureşti distrugerea firavei mişcări studenţeşti existente, mişcare care, nu vrea altceva decât condiţii normale de studiu, într-o ţară normală şi civilizată. Există oare, astfel de condiţii în vreo ţară din Uniunea Europeană? Sau ar trebui să ne comparăm cu ţările din Africa… însă avem studenţi din Africa la UB care ne spun că acolo au condiţii mai bune de studiu.Este normal oare ca Rectorul Universităţii din Bucureşti să refuze dialogul cu noi de peste 3 luni?

Este normal să venim cu sufletul deschis la instituţia care este cel mai bine cotată din România ca să fim batjocoriţi, umiliţi, prigoniţi şi să nu ne fie oferite minimele condiţii de studiu? Este normal ca la un buget de 73 de milioane de euro anual să plouă în sala de curs, să te îmbolnăveşti de frig, să se plimbe gândacii
prin camera de cămin, să îţi pice tavanul în cap sau să fii ameninţat cu Comisia de Etică şi exmatricularea în cazul în care îndrăzneşti să te revolţi împotriva conducătorului suprem?

Este normal ca cei din conducerea UB să încerce să-i învrajbească pe reprezentanţii studenţilor?Noi, studenţii şi tinerii am crezut în schimbare, am crezut şi încă mai credem că ne puteţi oferi o Românie normală şi sperăm să nu fim nevoiţi să plecăm din patria noastră dragă, în pribegie din pricina dinozaurilor avizi de bani, putere şi care trec peste orice pentru a-şi atinge scopurile obscure.

Avem încredere că veţi schimba România, dar schimbarea trebuie să se facă în primul rând în educaţie. Dacă la cea mai bine cotată universitate din România se întâmplă astfel de lucruri fără precedent, ce pretenţii să mai avem de la sistemul de educaţie?Am sesizat şi alte instituţii ale statului, însă dumneavoastră, domnule Preşedinte, sunteţi ultima noastră speranţă că România va deveni o ţară normală, unde studenţii şi tinerii îşi vor găsi un viitor mai bun, un viitor luminos, un viitor în care să li se ofere condiţii decente şi normale de studiu.

Vă rugăm atât pe dvs, cât şi pe reprezentanţii celorlalte instituţii abilitate să nu închideţi ochii, să verificaţi şi să vă implicaţi în rezolvarea acestei situaţii incalificabile care are loc la Universitatea din Bucureşti.

Marţi, începând cu ora 15.30, sute de studenţi ai Universităţii din Bucureşti vor face o „plimbare” prin incinta Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, unde îşi are sediul şi Rectoratul pentru a trage un semnal de alarmă, pentru a arăta că ne pasă de viitorul nostru şi vrem să fim trataţi ca şi parteneri în procesul educaţional, cum prevedea Legea. Vrem calitate la Universitatea din Bucureşti, nu condiţii ca în evul mediu.

Vrem autonomie universitară, nu satrapie locală. Vrem ca învăţământul să fie centrat pe student şi nu să fie centrat pe cum să-i facem pe studenţi să tacă.

Studenţii au cerut şi vor cere şi marţi demisiile celor care au distrus universitatea, cei care ani în şir şi-au urmărit doar propriile interese şi au dus cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din România în cea mai neagră perioadă din istoria sa. Cerem demisiile rectorului Universităţii din Bucureşti, dl Prof. Mircea Dumitru, prorectorului UB, doamna Prof. Maria Voinea, dl. Liviu Papadima şi Directorul responsabil de cămine şi cantine, dl Florin ION.”

Cookies