Şcolile din Sectorul 6, reabilitate cu 147 milioane de euro

de:
15 aug. 2011
0 Afișari
Şcolile din Sectorul 6, reabilitate cu 147 milioane de euro

Potrivit anunţului de participare publicat de Administraţia Şcolilor Sector 6 pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), investiţia în cuantum de 147,62 milioane euro ar urma să fie asigurată atât din fonduri de la bugetul local, cât şi de la bugetul de stat şi credite. În reabilitare ar urma să intre toate unităţile de învăţământ, unele presupunând lucrări de intervenţie mai mult sau mai puţin ample, în funcţie de necesităţi, după cum susţin reprezentanţii instituţiei, sau chiar construcţii de la zero.

„Este vorba de lucrări ce vor fi executate la toate unităţile de învăţământ din Sectorul 6. Lucrările constau atât în reparaţii, cât şi investiţii. Dacă va fi cazul să se facă investiţii de la zero le vom executa”, a declarat pentru B365.ro directorul tehnic al Administraţiei Şcolilor Sector 6, Mariana Hoartă.

Aceasta nu a precizat însă numărul total de şcoli care vor intra în programul de reabilitare. Pe site-ul instituţiei, în subordinea Administraţiei Şcolilor Sector 6 sunt menţionate 27 de grădiniţe, 29 de şcoli generale şi 13 licee. De asemenea, pe lista obiectivelor de investiţii în anul 2011 sunt prevăzute lucrări în valoare de aproximativ 9 milioane de lei (2,15 milioane euro), cea mai mare parte a banilor fiind pentru continuarea lucrărilor demarate în anii precedenţi: mansardarea Grădiniţei nr.217, extinderea cantinei Liceului M. Eliade, construcţia unui corp de grădiniţă la Şcoala 198 (Liceul Economic Costin C. Kiriţescu), construcţia unui corp de clădire nou la Grădiniţa nr.41 şi a unui teren de sport la Liceul M. Eliade.

În urmă cu aproximativ trei luni, primarul Cristian Poteraş a inaugurat un sistem centralizat cu 126 de camere video montate în toate şcolile de pe raza Sectorului 6. După cum susţin autorităţile locale, sistemul de supraveghere are rolul de a preveni accesul în incinta şcolilor a persoanelor neautorizate, consumul de alcool şi alte stupefiante în incinta unităţilor de învăţământ, folosirea armelor albe sau de foc şi asigurarea unui climat civic corespunzător.

Cookies