Şcolile din Bucureşti au doar jumătate din profesorii necesari pentru clasa pregătitoare

de:
24 aug. 2012
0 Afișari
Şcolile din Bucureşti au doar jumătate din profesorii necesari pentru clasa pregătitoare

„În acest moment, avem asigurat 50 la sută din necesarul de cadre didactice. Aşteptăm, în următoarele etape de mişcare de personal, să completăm normele, fie prin suplinire, fie prin încadrarea pensioanrilor, fie prin a doua normă de la cei titulari. Ne-am gândit chiar la masteranzi şi la doctoranzi, ca să acoperim cele 440 de posturi ce revin acestei forme de şcolarizare. Nu este simplu”, a declarat şeful Inspectorului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), prof. Constantin Trăistaru, scrie rtv.net.

Cadrele didactice deja recrutate pentru clasa pregătitoare sunt titulari care au terminat clasa a IV-a, admişi la titularizare cu note peste 7 încadraţi ca titulari sau încadraţi prin suplinire în urma concursului cu medii peste 5, potrivit ISMB. „Urmează alte etape de încadare a pensionarilor şi a suplinitorilor care nu au participat la concurs. În acest moment, 154 de cadre didactice au fost trimise la forme, în cadrul unui program strategic”, a adăugat şeful ISMB.

Trăistaru a precizat că termenul de livrare a mobilierului şcolar este 9 septembrie şi că, până joi, 40 la sută dintre unităţile de învăţământ din Capitală aveau deja achiziţionate mese şi scaunele.

„Sunt realizate contractele pentru toate seturile de mobilier specific, adică masă şi scaun. În unităţile de învăţământ este achiziţionat, estimativ, cam 40 la sută din mobilier, de exemplu, la şcolile numărul 3, 175, 192, 162…Dar termenul de livrare se întinde până în 9 septembrie 2012”, a mai spus inspectorul şcolar general.

Cookies