CONTRIBUTORSLIBERTATEANICE TO MEET YOU

Școala, oricât de multă, nu garantează c-o să știi să acorzi subiectul cu predicatul. Să mulțumim anilor 90 pentru învățământul de azi!

Să mulțumim anilor 90 pentru învățământul de azi! Am avut revelația asta  în timp ce o ascultăm pe Anisie. De fapt, ea nu are nicio vină directă, o facultate nu-ți garantează c-o să reușești să acorzi subiectul cu predicatul, în schimb sărăcia și corupția îți asigură un sistem împănat de Anisii.

Am terminat facultatea în anul 1999, probabil cel mai dezastruos moment al istoriei recente. Aș fi scris că sărăcia era pe atunci endemică, dar sună a eufemism, era mai mult decât atât. Era atroce. Din ce mărunțiș îi furăm lui tata din buzunar trăia barul din Universitate, din subsol de la Litere, iar norocoși ca mine numărai pe degetele de la o mână, eram localnic. Colegii mei începeau și terminau facultatea în același tricou. Gagică-mea și-a luat prima pereche de blugi în anul 4. Fuseseră 10 pe loc la admitere, o selecție bună, cu potențial, am putea spune, dar după 4 ani de sărăcie incomensurabilă toată această generație s-a prăbușit în nimic… Da, ați înțeles, din nevoia stringentă de supraviețuire s-a înghesuit în învățământ, singurul debușeu plauzibil. Vocația? Cui îi pasă de așa ceva…?

„Noi am trăit în țara în care știința de carte era simbolul eșecului”

Iar fără Vocația profesorilor poți să muți Finlanda în România, e degeaba. Nu e o acuză, e o constatare amară. Se bazează pe o statistică brută. Mie dorința de a preda mi s-a înfipt în minte acum, la 43 de ani. Habar n-am dacă am vocație, măcar știu că mi-ar plăcea, dar abia acum, după ce am consumat tăvăleala goanei disperate după succese carieriste prin industrii high-end.

Pentru că anii 90 și 2000 au fost despre goană, învățământul era ultima, dar ultima opțiune posibilă. Era simbolul resemnării frustrate. Am evitat-o din noroc, repet, ai mei erau ofițeri de aviație în mijlocul Bucureștiului, făceam parte din cei 5 la sută norocoși din trei generații pe care le-am cunoscut în facultate. Noi am trăit în țara în care știința de carte dar mai ales o viață construită în jurul ei era simbolul eșecului. Doar disperarea te putea împinge în așa prăpastie. Disperarea și sărăcia.

Ca-n orice sistem dominat de oameni fără vocație, au câștigat oportuniștii mărunți, adaptații

Așa s-a prăbușit concepția că școală este un ascensor social. Și a și rămas acolo jos. E inutil să deschid subiectul despre subfinantare, orice salariu i-ai pune în brațe, pe Anisie n-o s-o înveți acordul, e pur și simplu prea târziu. Ca-n orice sistem dominat de oameni fără vocație, au câștigat oportuniștii mărunți, adaptații. Puținii (cei cu sufletul spre copii) n-au avut timp și energie pentru asemenea rivalități. Te-ar fi înecat în hărții și curicule și aberații birocratice, ceea ce au și făcut. Oportuniștii meschini adoră dosarele cu șină. Le dau singurele lor certitudini din viață, le perpetuează asiduu, le asigură viitorul. Birocrația se autoreproduce, iar în învățământ, adică acolo unde nu-ți moare pacientul pe masă dacă ești o loază, e sufocantă. Câtă vocație să ai să depășești așa ceva…? Din cei atât de puțini care o au.

Nu-i nimic nou, și pe Năstase l-am înlocuit cu Băsescu

Noroc cu Selly, acest nou format de oportunist submediocru ajuns pe unul dintre vârfurile de status și vizibilitate. A pus bomboană pe un circ grotesc negociind dezbateri cu ministrul educației, probabil cel mai rocambulesc moment al ultimilor 30 de ani. Și nu e nici vina lui, firește. Ci a noastră. Care schimbăm cu o savoare sinucigașă de 30 de ani patternurile de ridicol crezând orbește în ele. Nimic nu-i nou, și pe Năstase l-am înlocuit cu Băsescu.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button